Bobocul de floare

Un boboc de trandafir, un ghem de petale,
Gingaş şi firav şi moale,
Dac-aş vrea să-l desfac
Să-l forţez să-mi facă pe plac,
Să-i întind cu degetele mele
Petalele în şiruri paralele,
I-aş distruge ireparabil potirul,
Aş strica trandafirul.
Căci petalele sale gingaşe
S-ar strânge toate nărăvaşe,
Ar muri strivite şi rupte, bătute,
În mâinile mele nepricepute.
Dar Dumnezeu deschide bobocul de floare
Încet, pe-ndelete, cu multă răbdare.

Dacă nu pot deschide o floare răzleaţă,
Cum aş deschide eu tainele-n viaţă?
Şi dacă petalele cu mătasea lor fină
La vremea lor zâmbesc în lumină,
De ce să nu cred că Domnul va face
Şi-n mine la fel atunci când Îi place?
Mai bine să-aştept să-nţeleg viitorul,
Când vine chiar Domnul să-mi dea ajutorul.
Isus are-n mână puterea divină,
Să dea-nţelepciune, să facă lumină;
Eu doar rămân cu faţa la soare
Şi-n El să aştept, ca bobocul de floare.

Valentin Popovici
Reclame

Lumina care se stinge

Dumnezeu e în control

Iar noi toţi, privind… cu faţa descoperită, gloria Domnului.

2 Corinteni 3:18

Un slujitor al Domnului trebuie să stea atât de mult singur, încât să nu observe niciodată că este singur. In primele faze ale vieţii de creştin apar adesea descurajări; oamenii care erau lumină se sting şi cei care obişnuiau să stea alături de noi mor. Trebuie să ne obişnuim atât de mult cu aceasta, încât nici să nu mai observăm că suntem singuri. Pavel a spus: “Toţi mau părăsit… dar Domnul a fost cu mine” (2 Timotei 4:16-17). Trebuie să ne zidim credinţa nu pe lumina care se stinge, ci pe lumina care nu se stinge niciodată. Când oamenii “mari” se duc, ne întristăm, până când vedem că ei trebuie să plece; singurul lucru care rămâne este să privim noi înşine la faţa lui Dumnezeu.

Nu permite ca vreun lucru să te împiedice să-L priveşti pe Dumnezeu drept…

Vezi articolul original 131 de cuvinte mai mult