Să mă ridic atât de sus?

Dumnezeu e în control

Să ne ducem sfinţirea până la capăt în frică de Dumnezeu.

2 Corinteni 7:1

Având deci aceste promisiuni…. Eu revendic împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în viaţa mea, şi pe drept, dar aceasta este numai perspectiva umană; perspectiva divină este ca, prin promisiunile Sale, să recunosc drepturile lui Dumnezeu asupra mea. De exemplu, înţeleg eu că trupul meu este templul Duhului Sfânt sau am vreun obicei trupesc care în mod clar nu poate sta în lumina lui Dumnezeu? Prin sfinţire. Fiul lui Dumnezeu ia chip în mine, apoi cu trebuie să-mi transform viaţa naturală într-o viaţă spirituală prin ascultarea de EL. Dumnezeu ne învaţă până în cele mai mici amănunte.

Vezi articolul original 195 de cuvinte mai mult

Reclame

Furtuna

Urcat-ai în corăbioară
Isus, să mergi spre-un alt ținut
Ca să vestești a câta oară
Celor ce-n beznă stau să moară
Și merg pe-un drum necunoscut,

Un an al îndurării Tale
De milă, dragoste și har
Să-i scapi de veșnica pierzare
Să dai o șansă de salvare
Să mai strângi grâu ‘n-al Tău Grânar!

Era târziu, era spre seară
Iar soarele la asfințit
Încet peste colini coboară,
Când ucenicii cu sfială
Te-au urmărit necontenit.

N-au vrut să stea singuri in noapte
Au mers pe unde ai mers Tu,
N-au ascultat de rele șoapte
Că-i mult prea mult, că nu se poate
Ci-n Brațul Tău se încrezu!

Cuprinși de dorul după Tine
Au vrut mereu a Te avea
Aproape la greu și la bine,
Prin neguri mari, sau zări senine,
Să fie sub privirea Ta!

Curând se lasă înserarea,
Vantul lovește mai turbat
Pe toți i-apasă-ngrijorarea
Și caută disperați salvarea
Însă de Domnul au uitat.

Vâsleau s-ajungă pân-la maluri
Să scape de furtuna grea,
Căutau cu ochii peste valuri,
Să vadă a salvării faruri,
Însă nimic nu se vedea!

Dar Domnul, liniștit la cârmă
Pe căpătâi, se odihnea
Când ucenicii ca o turmă
Fără păstor, căutau o urmă
De izbavire-n noaptea grea!

De ce-au uitat în încercare
Că după Domnul au urcat
În corăbioară pe-nserare
Să treacă dincolo de mare
Către ținutul celălalt?

De ce-au uitat de El, Mesia,
De Cel ce totul a creat,
Ce poate potoli urgia
ȘI să aducă bucuria
Acelui ce e disperat?

Zadarnice a lor strădanii
Și grijurile ce-au purtat…
Salvarea n-o cumperi cu banii
Ce ți i-ai strâns pe când vin anii
De boală, chin sau de-ndurat.

Zadarnic mână omenească
S-aștepti când ești prins de furtuni,
De nu Îl chemi să te-ocrotească
Pe Cel din Slava cea Cerească
În nesfârșite rugăciuni,

Să nu aștepti vreo biruință,
Vreo izbăvire, vreun cuvânt…
Dar cheamă-L astăzi cu credință
Căci El ascult-a ta dorință
Și-ți dă puteri prin Duhul Sfânt… !

De-odată către Domnul vine
Un ucenic foarte-ngrozit
Și strigă spre El cu suspine,
Isuse scăpă-mă pe mine
Și pe cei ce ne-au însoțit!

Nu-Ți pasă că pierim în ape,
Nu-Ți pasa că ne scufundăm?
Tu dormi, dar cine să ne scape?
Și țărmul, nu e chiar aproape,
Ca să putem să ne salvăm…

Am facut totul ce se poate,
Am dat oricât, doar să scăpăm,
Dar suntem slabi, răpuși, pe moarte
Tot ce-am avut, am pierdut toate
Și nu putem să ne salvăm…

De-odată peste valuri sună
Vocea Slăvitului Isus
Și își întinde a Sa mână
Mustrând puternica furtună
Și valurile de nespus!

De-odată liniștea revine
Natura tace fără glas
Căci Cel din slăvile divine
E Domn și Lui I se cuvine
Să-I închinăm al nostru vas.

Nu vrea să ne conducem viața
Fără să-L punem Căpitan,
Căci uneori când vine ceața
Și nu se vede dimineața
Căci e umbrită de Satan,

Ne pierdem în mijloc de ape,
Furtunile ne năpădesc,
Deci, să-L chemăm cât e aproape
Căci vine, vine neagra noapte
Când tot mai mulți se poticnesc.

Când toate și-au stricat purtarea,
Când adevărul e-ngropat,
De nu Îl chemi să-ți dea salvarea
Și să-ți lumineze cărarea
În veacu-acesta ‘ntunecat,

De nu ți-e El Păstor în viață,
Mântuitor și Salvator,
Cum crezi că vei străbate-n ceață
Drumul prin ger și plin de gheață
Când vine cumplitul vifor?

Cum vei putea sta în picioare
Când toți se clatină în vânt?
Când vine ceasul de-ncercare
De nu e El să-ți dea salvare,
Să mustre valul cu-un cuvânt,

Te-ar înghiți de viu vrăjmașii,
Te-ar nimici de pe pământ,
De nu îți numără El pașii,
Și te-ocrotește când trufașii
Îți dau târcoale rând pe rând.

Viața ta de El depinde
La fel și hrana ce-o primești
Atunci când mâna Își întinde
Și-n Brațul Său El te cuprinde
Deschide zăgazuri cerești,

Să copleșească a ta ființă
Cu bunătate și cu har.
Dar vrea să-L chemi cu stăruință
Să-ți dea în dar sfânta credință
Ca cel mai scump mărgăritar!

Apoi trăind prin astă lume
Să duci stindardul tot mai sus
Să calci pe sfintele Lui urme
Pe mulți spre cer să îi îndrume
Spre voia Blândului Isus!

Ai totul, de Îl ai pe Domnul
Și ești lipsit, când nu-l primești.
Deci vino azi, să-ți ude pomul
Căci El iubește nespus omul
Și-i dă viață-n slăvi cerești!

Deci vin’ degrab… cât incă poate
Mai poți să spui că mai ești viu…
Isus te scapă azi de toate,
Așteaptă să îți spună ‘frate’
ASTĂZI, cât nu e prea târziu…!

Valentin Ilisoi