Clepsidre și clipe

Din clepsidra vieții noastre
Se mai scurge înc-o zi,
Ce-am făcut nu se întoarce
Ci s-a dus spre veșnicii.

Din mănunchiul de cuvinte
Ce le-am presărat pe zile,
Câte oare prins-au aripi
Pentru cei săraci și singuri?

Din a noastre fapte multe
Ce s-au strecurat în clipe,
Câte oare au fost bune
Și-au dat pace și iubire?

Timpul vieții-i pus pe fugă
Nimeni n-o sa-l mai ajungă,
Cu a noastre clipe scumpe
Ne-ndreptăm spre veșnicie.

Am tot strâns, plătind secunde
În a noastre vieți prea scurte,
Poate-un sac de perle scumpe
Ori, doar clipe de păcate și regrete.

Viața noastră care-i scurtă
Se va scurge într-o clipă,
S-avem grijă cum ne ducem
S-avem grijă cui ne vindem.

Simion Ioanăș

Reclame

VIZIUNEA

Dumnezeu e în control

„N-am fost neascultător față de viziunea cerească.”

Fapte 26:19. KJV

Dacă pierdem viziunea, noi suntem singurii vinovaţi de aceasta, iar motivul pentru care o pierdem este prezenţa unor „spărturi” spirituale. Dacă nu aplicăm credinţa noastră în Dumnezeu în lucrurile practice ale vieţii de fiecare zi, viziunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o nu se va împlini. Singurul mod de a fi ascultători faţă de viziunea cerească este de a da totul pentru gloria lui Dumnezeu, şi aceasta se poate face numai printr-o aducere aminte continuă şi hotărâtă a viziunii. Testul-cheie îl reprezintă cele şaizeci de secunde ale fiecărui minut şi cele şaizeci de minute ale fiecărei ore, nu doar timpul nostru de rugăciune sau de servicii devoţionale.

Vezi articolul original 223 de cuvinte mai mult