Rugăciunea

Unii cred că ruga doar în minți lucrează
Iar efect atâta-i că te consolează;
Chemi și-astepți zadarnic: Domul Savaot
N-a răspuns, n-aude! Tace, asta-i tot!…

Însă, cei ce-și poartă pe genunchi povara,
Noaptea, la amiază, dimineața, seara,
Știu că rugăciunea nu-i un mit banal,
Ci un mod de viață într-un Rai real.

Ei Îl văd pe Domnul întinzându-Și brațul
Ca să lege rana, să dezlege lanțul,
Munții să-i aplece, valea să le-o urce,
Transformând pelinul în polenul dulce…

Numai ei știu arta de-a braza văzduhul:
Cei ce-și țes în taina, pe genunchi triumful!
Numai lor li-i traiul, zi de zi, minune:
Cei pe-a căror viata scrie rugăciune.

Barbara Cornet Ryber

Însărcinarea inevitabilă

Acesta este începutul dragostei. Dragostea lui Dumnezeu nu este ceva creat, ci este natura Lui, Atunci când primim Duhul Sfânt. El ne uneşte cu Dumnezeu, astfel încât dragostea Lui se manifestă în noi. Scopul unirii noastre cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi este ca noi să fim una cu Tatăl aşa cum a fost Isus. Ce fel de unitate a avut Isus Cristos cu Tatăl? O asemenea unitate, încât Tatăl L-a trimis aici să Se dăruiască pentru noi. Şi El ne spune: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”. Petru înţelege acum, prin revelaţia adusă de întrebarea dureroasă a Domnului, că îl iubeşte; apoi urmează cererea: „Arată-ţi dragostea în practică. Nu mărturisi cât de mult Mă iubeşti, nu vorbi despre revelaţia uimitoare pe care ai avut-o. ci: «Paşte oile Mele»”. Insă Isus are unele oi extraordinar de ciudate, altele murdare, altele dificile, care împung, altele care s-au rătăcit!

Este imposibil a secătui dragostea lui Dumnezeu, şi este imposibil a secătui acea dragoste în mine, dacă ea izvorăşte din singurul loc central. Dragostea lui Dumnezeu nu acordă atenţie prejudecăţilor omului natural din mine. Dacă-L iubesc pe Domnul meu, nu mă las condus de temperamentul meu natural; eu trebuie să hrănesc oile Lui. Nu există nici un mod de a fi scutit sau eliberat de această însărcinare. Fereşte-te să falsifici dragostea lui Dumnezeu lucrând pe linia simpatiei şi a compasiunii naturale, omeneşti, deoarece aceasta va sfârşi în blasfemierea dragostei lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS