Ca Tine sfânt și strălucind în noapte
Prin traiul meu și mersul meu urcând
Pe drumuri de jertfire neumblate,
Lângă sărmani cu suflet sângerând,
Ca Tine, sfânt.
Ca Tine sfânt și mai golit de mine
Pe drumul meu spre-un alt așezământ,
Iar ‘naintând, chipu-mi de rob să-mi fie
Străin și-ascuns în Tine, luminând.
Ca Tine, sfânt.
Ca Tine sfânt, cu mintea re-nnoită,
Cu suferința soră intonând,
Cuprins de-o bucurie negrăită,
Un imn al biruinței pe pământ,
Ca Tine, sfânt.
Ca Tine sfânt, Isuse drag, ca Tine,
Frumosul Tău în mine-ngemănând,
Prin munții mei înalți de greu și bine,
Să-Ți semăn Ție-n toate câte sînt,
Ca Tine, sfânt.