Din ceruri

Din ceruri şi astăzi răsună
Un glas ce-ţi vorbeşte duios:
Eu sunt Cel ce-aduc vestea bună
Şi azi vreau să fii bucuros,

Că-n DAR îţi aduc fericirea.
De vrei s-o primeşti, s-o înţelegi,
Trăi-vei cu mine iubirea,
De vrei de-azi cu mine să mergi.

Venit-am din ceruri, odată,
Aici, pentru toţi ca să mor,
S-aduc vestea cea minunată
La toţi aceia ce-o vor.

Acum M-am oprit lângă tine
Credinţă să-ţi dau, ca să vezi,
Că n-ai să rămâi de ruşine
De vrei prin Cuvânt să Mă crezi.

Lumină-am să-ţi dau pe cărarea
Ce duce spre Mine, s-o sui
Şi Eu am să-ţi fiu apărarea
De-n Mine încredere-ţi pui.

Eu vin să-ţi aduc bucurie
Şi-n tine să pun Duhul Sfânt,
Să-ţi dau din puterea Mea vie
Să poţi să-Mi urmezi prin Cuvânt.

Priveşte spre ceruri şi crede
În Cel ce te ţine mereu,
În Cel ce îţi ştie şi vede
A ta istovire şi greu.

El are în toate o vreme
Şi ştie când greul să-l ia,
De-aceea îţi spun: nu te teme,
Cu El biruinţă-i avea.

Monica Schiersner 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s