Te rog să nu uiți niciodată

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ești creat de Dumnezeu,
În lumea rea și întinată,
Păstreaza-ți inima curată,
Urmează binele mereu.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai un trup și suflet ai,
Că toți vom sta la judecată,
Ca să primim dreapta răsplată,
Un loc în iad sau loc în Rai.

Te rog să nu iuți niciodată,
Că ești iubit și prețios,
Că ai o mamă și un tată,
Care nu-ți cer altă răsplată,
Decât să fii om credincios.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai avut parte de har,
Harul de-a fi viața toată,
O mărturie minunată,
Vezi să nu fie în zadar.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că ai un scop pe-acest pământ,
Să fii lumină înmiresmată,
Cu toată fința ta predată,
Lui Dumnezeu prin legământ.

Te rog să nu uiți niciodată,
Că nu-i tot una cum trăiești,
Pe două căi nu poți deodată,
Să mergi și să primești răsplată,
Nu poți la doi domni să slujești.

Te rog să nu uiți niciodată,
Cui ești dator cu închinarea,
Cine ți-e Salvator și Tată,
Cine te-ajută și te iartă,
Cui ești dator cu ascultarea.

Te rog să nu uiți niciodată,
Cum chiar din cer veni Mesia,
Ca lumea asta, întunecată,
De rău să fie dezlegată,
Să aibă veșnic bucuria!

de Teodor Groza

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

Oswald CHAMBERS