Motto: „”El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați
departe, și pace celor ce erați aproape. Căci prin El și unii, și alții avem
intrare la Tatăl, într-un Duh. „” Amin! Efeseni 2: 17-18.
Cerul străluce și noaptea-i senină,
Câmpul Betleemului s-a luminat;
Zarea tresaltă. . . Cântarea-i divină,
La iesle, păstorii vin și se închină
Pruncului Sfânt din Duh întrupat.
Din scaunul măririi s-a coborât Iubirea
Cerurile cântă: „Hristos s-a născut! ”
El este Acela ce aduce izbăvirea,
Întâiul Născut din toată zidirea –
Chipul Dumnezeului celui nevăzut.
Răsună văzduhul de corul de îngeri,
Că Domnul vieții-i acum printre noi;
Venit-a din slavă în valea de plângeri
Să dea biruință în loc de înfrângeri,
Să dea mângâiere în necaz și nevoi.
Venit-a din slavă să fie Lumină
Orbilor ce zac în beznă și păcat;
Cu milă să-i spele de tot ce-i întină
Răscumpărându-i din patimi și vină,
Ca omul să fie iarăși curat.
Venit-a ‘ntr-o iesle Pruncul Minunat
S-aducă lumii hotărârea de iertare;
Celor ce L-au primit pricepere le-a dat
Să Îl cunoască pe Cel adevărat,
Domn al păcii și Dumnezeu tare.
Venit-a să ridice păcatul omenirii
Luând asupra Lui povara apăsătoare,
Să o țintuiască pe crucea răstignirii,
S-avem prin El nădejdea mântuirii,
A vieții de acum și-a celei viitoare.
Venit-a la noi din cerească strălucire
Să dea mântuirea celui credincios;
Fiul omului. . . Toiag de cârmuire. . .
El să îmbrace în alb și nemurire
Pe cei făcuți părtași ai lui Hristos.