Îngenunchez și-aștept

Când simt în piept speranța putrezită,
Când sufletul e singur și pustiu,
Când dragostea e-o punte risipită
Îngenunchez, Isuse, cu credință,
Ca trestia zdrobit de neputință
Și să revii aștept într-un târziu.

Că nu demult, din streșinile casei
Am pipăit în suflet stropi de har,
Și-au înverzit aleile în frunte
Cu aer îmbibat de flori de munte,
Acoperit de-al cerului nectar!

Iar peste umerii supțiri ai firii,
Din ale neputințelor izvor,
Se-nghesuie barbar, contrar iubirii
Atâția spini ce ustură și dor. . .

Și simt în piept speranța putrezită,
Iar sufletul e singur și pustiu. . .
Simt dragostea o punte risipită
Ce-o și zidesc clipită de clipită
Pe urma Ta s-ajung într-un târziu.

De-aceea-ngenunchez cu umilință,
Zdrobit mă rog preabunule Isus
Și vreau cu stropi de har și de credință
Să-mi picure-ndeajuns pe-a mea ființă
Oceanul Tău de dragoste, nespus!

Mihai Ghidora 

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS