Tu cel ce vrei ca altul să te dai

Tu cel ce vrei ca altul să te dai,
Să-arăți că ești mai sfânt, mai drept, mai bun,
Să impresionezi prin al tău cânt sau grai,
Pe noi, ne păcălești. Dar nu și pe Stăpân.

Tu cel ce vei transmite prin vorbe sau mesaj,
Ce vrei să cumperi texte din inimă ieșite
Acelui ce-a vrut viața, departe de miraj,
Citind, plângând în rugă, scriind clipe trăite. . .

Da, tu, pe noi, ne poți induce în eroare;
Te și aplaudăm, îți dăm “like”, ”inimioare”. . .
Dar cum te simți când ești doar tu cu al tău eu?
Ești trist și ne-mplinit. Știi tu și Dumnezeu.

Acel care ”orbește” o ia pe căi sucite,
Apucă aparențe și vise ne-mplinite.
Și singur, pân` la urmă, el se va da de gol.
Așa spune Cuvântul prin al Duhului sol.

Te-ndemn ca mai degrabă, să vii așa cum ești!
Și sincer cere-i: „Doamne, Tu să mă fericești! ”
Să ai pace-n lăuntru și să dormi liniștit.
Că-i minunat să știi că nu “te-ai” păcălit.

Că vine vremea-n care depui o mărturie,
Și de nu-i adevărul în gură, ce-o să fie?
Și-ai vrea să-aduni: buchete, coșuri cu roade multe,
Dar ceva nu se leagă. . . rămân cuvinte surde.

Așa că, vin` la Domnul! Sărac în duh, cum ești,
Învață să te-apropii și să te umilești!
Și cel ce e bogat in bunătatea Sa,
Văzându-te smerit, te poate ridica.

El are daruri multe. Atotputernic este!
E gata să le-mpartă, să dea din plin. . . și peste. . .
Să dea pe dinafară și din paharul tău,
Și din apa curată, poate voi bea și eu.

Că ce ne dă Stăpânul, nu este pentru noi,
Ci spre îmbărbătarea celor ce se simt goi.
Spre mângâierea-altora, trezire, ridicare,
O, că-i atât de lucru! Ogoru-i așa mare!

Și-ți spun că Domnul Isus, chiar te va folosi
Când vrea să-ți dea un dar și curat te-o găsi.
Că vrea să fi destoinic, un ucenic ales.
Nu Iudă, nu fățarnic, nu ca cei din Efes!

Lidia Gheorghe 

Tot oameni!

„Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 10:31.

Marea minune a întrupării se transformă într-o viaţă obişnuită de copil; marele miracol al Transfigurării se stinge în valea posedată de demoni: gloria învierii coboară umilă la un prânz pe malul mării. Acesta nu este o prăbuşire spectaculoasă, ci e o mare revelaţie a lui Dumnezeu.

Avem tendinţa să căutăm extraordinarul în experienţele noastre; confundăm sentimentul de eroism cu faptul de a fi erou. Una este să treci cu măreţie printr-o criză, dar cu totul alta este să parcurgi fiecare zi slăvindu-L pe Dumnezeu atunci când nu eşti înconjurat de martori, de reflectoarele rampei, când nimeni nu-ţi acordă nici cea mai mică atenţie. Dacă nu dorim nimburi de icoană medievală, dorim totuşi ceva care să-i facă pe oameni să spună; “Ce minunat om al rugăciunii este acesta! Ce femeie pioasă şi devotată!” Dacă eşti consacrat Domnului Isus, ai ajuns la acea înălţime sublimă unde nimeni nu se mai gândeşte să te remarce pe tine – tot ce se remarcă este faptul că puterea lui Dumnezeu se revarsă prin tine tot timpul.

“O,am primit o chemare minunată de la Dumnezeu!” Dar e nevoie de prezenţa în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să putem face chiar şi cea mai neînsemnată slujbă pentru gloria Lui. Este nevoie de Duhul lui Dumnezeu care să facă din noi nişte oameni ai Lui atât de obişnuiţi, încât să trecem neobservaţi. Testul vieţii unui sfânt nu este succesul, ci credincioşia în viaţa de fiecare zi. Noi avem tendinţa de a considera succesul în lucrarea creştină drept scopul nostru; dar scopul real trebuie să fie manifestarea gloriei lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, trăirea vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu în condiţiile umane obişnuite Relaţiile noastre umane sunt înseşi condiţiile in care trebuie să se manifeste viaţa ideală a lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS