Credinţă şi experienţă

„Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine… „Galateni 2:20

Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o consacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a experienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime.

Gândeşte-te cine zice Noul Testament că este Isus Cristos şi apoi gândeşte-te la sărăcia de dispreţuit a slabei noastre credinţe pe care o arătăm când spunem: “N-am avut încă experienţa cutare sau cutare!” Gândeşte-te ce susţine credinţa in lsus Cristos: că El ne poate înfăţişa fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu, având o puritate de nedescris, transformaţi în chip absolut şi perfect îndreptăţiţi. Rămâi într-o credinţă plină de adorare faţă de Isus Cristos, pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare.

Cum îndrăznim să vorbim despre a face un sacrificiu pentru Fiul lui Dumnezeu?!

Am fost salvaţi de la iad şi pierzare, dar noi vorbim despre sacrificiile pe care le facem!

Trebuie să umblăm continuu în credinţa în lsus Cristos; nu într-un Isus Cristos pe care-L întâlnim la ora de rugăciune sau un lsus Cristos întâlnit într-o carte, ci în lsus Cristos prezentat de Noul Testament, în Cel care este Dumnezeu întrupat, în Cel la picioarele căruia ar trebui să cădem ca morţi. Credinţa noastră trebuie să fie în Acela din care izvorăşte experienţa noastră. lsus Cristos doreşte să ne devotăm Lui cu totul. Nu-l putem niciodată experimenta pe Isus Cristos, nici nu-L putem cuprinde în limitele inimii noastre, dar credinţa noastră trebuie să fie clădită pe o încredere puternică şi categorică în El.

In această direcţie vedem intoleranţa severă a Duhului Sfânt faţă de necredinţă. Toate temerile noastre sunt rele; noi ne temem pentru că refuzăm să ne hrănim din credinţă. Cum poate cineva, care s-a făcut una cu Isus Cristos, să sufere de îndoieli şi teamă? Viaţa noastră ar trebuie să fie un imn de laudă al credinţei perfecte, triumfătoare.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Un gând despre &8222;Credinţă şi experienţă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s