Binecuvântă copilașul

Și Tu ai fost copil, Isuse,
Și Tu venit-ai pe Pământ.
Ca flori de-argint pe haină puse
Vin toți copiii, rând pe rând.

Trimiți din slavă daruri pure
La toți cei care le doresc,
Deși cel rău ar vrea să-i fure
Când ei, ca pomi, în casă cresc.

Cunoști cărarea și vrăjmașul,
Căci Ești a toate Creator!
Fii Tu, ceresc, divin, Ostașul
Pe veci, al său Ocrotitor!

O zi cunoaște-va copilul
Când, precum toți ceilalți copii,
Va învăța ce e căminul,
Despre cei morți și despre vii,

Despre scrisoarea de nădejde,
Și îndicații ce ne-ai dat.
Și cum pe-acei pescari de pește,
Pescari de om i-ai transformat.

Și ne-ai lăsat în pagini sfinte
Dreptarul vieții pentru rai.
Va învăța de legăminte
Și Legământul ce ni-l dai.

Și va porni încet în viață,
Ca tânar făcând primii pași.
În zori de zi, în dimineață,
Chemat de rai, de pătimași,

Cu șoapte-n jur din vânt și vale,
Cu ispitiri de șerpi șireți,
Atras ca toți, pândit de zale
Și condamnat de cei răzleți.

Cunoaștem drumul, îl știm bine,
Iar Tu îl ști de la-nceput.
Căci om ai fost iar din vechime,
Cu Tatăl, omul ai facut.

De-aceea astăzi vrem, Părinte,
Să ne plecăm în fața Ta
Și să primești o rugăminte
Ce doar spre cer vom îndrepta!

Ne-ajută partea a ne face:
Sămânța sfântului Cuvant
Să o sădim în prunc cu pace,
Să-l îndreptăm spre Legământ!

Dar, doar atât putem noi face,
Căci și noi suntem pruncii Tăi.
În al Tău nume vântul tace
Și pier din cale demoni răi!

Să crești în el, spre cer, dorința,
Să-l porți pe braț de Dumnezeu!
Să vrea cu Tine biruința,
Să nu cedeze când e greu!

Veghează-L Tu, de-acum, din fașă,
Și crește-l bun și luminat!
Să vadă cer în a Ta casă,
Să vadă-n Tine Împărat!

Păzește-l de nenorocire
Și nu-l lăsa lovit de vânt!
Învață-l calea cu iubire,
Hrănește-l, Doamne, din Cuvânt!

Mai mult decât noi toți cunoaștem
Ca oameni, azi, creația Ta,
De când în lume mici ne naștem
Și zeci de ani de-am învăța,

Tu ai în palma Ta misterul,
Văzut, cuprins și necuprins!
Deci grijă nu avem când Mielul
De viața noastră S-a atins!

Mai mult, când pruncul va fi mare,
Am vrea să Te rugăm, Isus:
Veghează-l Tu în adunare,
Să vadă clar, spre ceruri, sus!

Ferește-i mintea de ispite
Ce poartă diavolul mascat!
De-a tălmăci și-a lua cuvinte
Ca să se-apropie de păcat!

Păstrează pur în el Cuvântul,
Ferește-l de aluat stricat!
Să aibă-n Tine doar avântul,
Lumină vie, drum curat!

Și-n jurul lui să vadă lumea
Că Ești al său cârmaci, mereu!
Iar de va fi să urce culmea,
Să meargă sus, ca Mardoheu,

Să fii văzut prin el, Părinte,
Și de mândrie să-l ferești!
Și-am vrea, a noastre legăminte,
Acum, Tu, să le înnoiești!

Să fim cu toți armata sfântă,
Să ducem Numele-Ți slăvit!
Un neam ce viu binecuvântă
Mărirea Ta, Domn preaiubit!

În mâna Ta dar ia-ne viața,
Să fim un neam și un cămin!
Și toți să prindem dimineața
Când vei veni pe nori! Amin!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Reclame

Rob al lui Isus

„Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. „Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea “cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – “De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

Oswald CHAMBERS