Când te încrezi…

Referințe

Psalmii 46:1-7

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Ps. 62:1

A nu te-ncrede-n Dumnezeu, nu-nseamnă a fi smerit.
Când te încrezi în El mereu – pe stâncă ai zidit!

De zici: ”Slăvit e Domnul meu, dar te încrezi în tine
Pasul pe drumul ”eu”, te poartă spre ruine…

Când spui: ”Eu sunt nimic, El – tot, mă poartă-n mâna Lui
Eu – abur, El – Domn Savaot!” – Victoria-i a Lui…

Când înțelegi ca-I Suveran și tot Îi aparține,
Nu mai ești sărman, iar frica ce tot vine

Fugi-va-n adâncime, tu ești cu cel Cucernic
Orice-ntunecime constrânge Domnul vrednic!

El nu lipsește în nevoi, e sprijin, ajutor
-”Nu vă temeți! Sunt cu voi, mereu – Ocrotitor!”

Și de s-ar zgudui pământul, și munți s-or clătina
Nu ne-nspăimântă vântul! Știm: cu dreapta Sa

Furtuna potolește și valul spumegând!
Crede! Îndrăznește! Poartă-L mereu în gând!

Prin El – mai este viață, mai este răsărit
Și un Cuvânt ce-nvață: ”Crede neclintit!”

A nu te-ncrede-n Dumnezeu, nu-nseamnă a fi smerit.
Te ‘nalți în frică, în ”eu”, pe El – când n-ai zidit…

Lidia Cojocaru 

Tu nu mai eşti al tău

„Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată.

“O lume în interiorul altei lumi”, pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El.

Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin suferinţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: “Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte”. Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

Oswald CHAMBERS