Aș vrea să fiu din nou copil

Aș vrea să fiu din nou copil
Fără de griji  zburdand în soare
În zile calde de april
Să simț iar praful sub picioare

Să mă ‘nfior la orice pas
Cînd vîntul cald îmi bate ‘n plete
Să trec ușor orice necaz
Să iert cum doar copiii știu să ierte

Să uit de mine, cînd purtat
De jocuri dragi nevinovate
Făceam din orice lut palat
Și din furnici și flori regate

Să nu mă satur de copii
De zbenguieli de larmă vie
De rouă caldă ‘n zori de zi
Și pieptul plin de bucurie

Mi-e dor de tot ce a fost frumos
De inocență, simplitate
De anturajul cel voios
De ciripitul păsărilor pe ‘nserate

De prispă cea cu jucării
De visele copilăriei
De florile de păpădii
De cintul drag al ciocirliei

Mi-e dor de anii ce au trecut
De acea curată ‘nsufletire
De tot ce viață mi-a umplut
Cu multă, multă fericire

Odată ‘n cer nădăjduiesc
Să retrăiesc o veșnicie
Raiul iubit Dumnezeiesc
Frumoasă mea copilărie

Lîngă Isus din nou copii
Să fim pe veci în  fericire
În lumea  cu străzi aurii
Unde există doar iubire

Mi-e dor de acel locaș promis
Lipsit de griji și de durere
Mi-e dor, mi-e dor de paradis
De-a păcii sfinte adiere.

Puiu Chibici 

Reclame

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt

„Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” 1 Corinteni 15:10

Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. „O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!” Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: „Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut; există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil”. Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; „Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit” este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.

Oswald CHAMBERS

Samy Tuțac – Vești bune pentru familia Smicală, de la Administrația Prezidențială…

agnus dei - english + romanian blog

Foto Facebook

Vești bune pentru familia Smicală, de la Administrația Prezidențială…

În urma petiției depusă la Administrația Prezidențială (vezi www.facebook.com/samytutac postat în 11 Noiembrie), în favoarea copiilor Cameliei Smicală, am primit un răspuns favorabil și promisiunea căutării soluțiilor legale pentru rezolvarea acestui caz dramatic.

Socotesc că este un semnal bun și un semn de normalitate.

Mulțumim Administrației Prezidențiale și continuăm să ne rugăm pentru Domnul președinte și pentru autoritățile implicate în acest caz.

Ne rugăm pentru Camelia și cei doi copii reținuți abuziv de Protecția Copilului din Finlanda.
Samy Tuțac

Discursul pastorului Samy Tutac la Protestul din Noiembrie in sprijinul familiei Cameliei Smicala:

Photo: Primul protest pro Bodnariu la Timișoara

NOIEMBRIE 13, 2017

NOIEMBRIE 11, 2017

Vezi articolul original

Prea târziu

Ți-ai adunat trăirea în nori pufoși de fum,
Te-ai cocoțat cu râvnă pe muntele de paie
Și-acum, sub talpa casei, ai doar gunoi și scrum,
Pereții nu te-ascultă, trosnesc și se îndoaie.

Te-ai războit într-una, nici nu mai știi cu cine,
Iar pumnii strânși odată stau galbeni și inerți;
Vezi mori de vânt în juru-ți, uitându-se la tine,
De-ai mai deschide gura, ce-ai vrea ca să le cerți!

Îmbărbătat de visuri mărețe despre soartă,
Tot ce-ți poftiră ochii ai vrut și-ai adunat;
Și-acuma stă sfârșitul, proptindu-se de poartă,
Să îți arate câmpul pe care-ai semănat.

Amabil, pus pe glume, în jurul tău ai strâns
Tot prieteni de distracții, de spirit și de „viață”;
Dar cine să mai vină? Când ai ajuns de plâns,
Pe cine mai desfată obrazul de paiață?

Din patimi și amoruri ce le-ai trăit odată,
Nu-i nici o adiere, să-ți netezească fruntea!
Doar singura Iubire, Iubire-adevărată,
Spre patul tău de moarte, mâhnit, străbate puntea.

Pe fața Lui de slavă sunt picuri de durere,
El mâna îți întinde, mai face-o încercare;
Ți-a spus din nou pe nume, dar nu-nțelegi ce-ți cere –
N-ai învățat ce-i „vină”, ce-i „jertfă” și „iertare”.

E El, Mântuitorul, acum ți-ai amintit!
Dar, vai! „cortina cade și piesa s-a sfârșit…”

Viorica Mariniuc 

Supremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi.” loan 16:14

Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Isus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!” Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni… Duhul adevărului… EI Mă va proslăvi”. Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

Oswald CHAMBERS

Fericit sunt…

Fericit sunt ca și Taina
Care după îngropare
Iată-I strălucește haina
Și-I în veci strălucitoare. . .

Mă simt fericit să dărui
Dacă nu un poem, un vers,
Chiar de trebuie să stărui,
Către mulți, cu interes. . .

Mă simt parte din departe,
Respirând prin armonii
Rânduite într-o Carte
Cu sorgintea-n veșnicii.

Dar poate-s ca fulgu ușor,
Mirosind înalt, văzduhuri,
Biet, sărman de omușor,
Din văzduh, lovit de duhuri.

Orișicum, sunt fericit
Și nu-mi pasă de nimic
Că-n Hristos sunt infinit
Orișicât ași fi de mic.

Fericirea mea-i ca rugul
Ce veac după veac petrece. . .
Zorii-or trece, și amurgul,
Dar ea tot nu mi se trece,

Rămân fericit ca Taina
Care după îngropare
Iată-I strălucește haina
Și-I în veci strălucitoare. . .

Da, fericirea mea-i ca rugul,
Ca Rugul acela aprins. . .
El îmi mistuie amurgul
Din duh și nu va fi stins!

Ioan Hapca 

Bogăţia celui sărac

„…fiind îndreptăţiţi, fără plată, prin harul Său.” Romani 3:24

Evanghelia harului lui Dumnezeu trezeşte în sufletele oamenilor odorinţă puternică, dar şi un resentiment puternic, deoarece adevârul pe care ea îl revelează nu este uşor de acceptat. Există în om o anumită mândrie care îl face să dăruiască mereu, pe când a veni şi a primi este cu totul altceva. Sunt gata să-mi dau viaţa ca martir, sunt gata să-mi consacru fiinţa, sunt gata să fac orice, dar nu mă umili până la nivelul celui mai mare păcătos care nu merită decât iadul şi nu-mi spune că tot ce trebuie să fac este să accept darul mântuirii prin Isus Cristos.

Trebuie să înţelegem că nu putem câştiga sau obţine nimic de la Dumnezeu prin meritele noastre, trebuie ori să primim totul în dar, ori să nu primim nimic. Cea mai mare binecuvântare spirituală este să ştim că suntem săraci; până nu ajungem la această cunoaştere, Domnul nu poate face nimic. El nu poate face nimic pentru noi dacă ne închipuim că ne descurcăm singuri; trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu prin uşa sărăciei. Cât timp suntem bogaţi, cât timp suntem stăpâniţi de mândrie sau de dorinţa de a fi independenţi, Dumnezeu nu poate face nimic pentru noi.

Numai când suntem flămânzi spiritual primim Duhul Sfânt. Darul naturii lui Dumnezeu devine real în noi prin Duhul Sfânt. El este cel care aduce în noi viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care pune înlăuntrul nostru ceea ce este „de dincolo”, iar acest „de dincolo” se înalţă imediat spre „cele de sus”. În felul acesta noi suntem înălţaţi pe tărâmul unde trăieşte Isus (Ioan 3:5).

Oswald CHAMBERS

De câte ori mă tem

De câte ori mă tem când sunt la strâmtorare
Şi nu e nicio mână să-mi vină-n ajutor,
Când parcă mai turbată e furtuna pe mare,
Învăluită-n ceață şi într-un negru nor;

De câte ori sunt slab, şi-i grea înaintarea
Răpus de oboseală îmi îndrept al meu gând
Spre Tine scump Isus şi-Ţi cer să-mi dai salvarea!
Din cerul Tău prea’nalt, trimite-o mai curând!

De câte ori m-afund în neagră disperare,
Tânjind de dorul Tău, privesc în depărtări,
Se ‘nalţă valuri grele şi urlă cu turbare,
Dar eu Te-aştept pe Tine în sfinte privegheri!

De câte ori sunt dus de-a mărilor şuvoaie,
Mă lupt din răsputeri, şi caut adăpost,
Dar sunt parcă prea mari căci caută să-ndoaie
Tot ce mai stă-n picioare, tot ce mai are rost.

De câte ori mi-e frig şi sunt singur în noapte
De dorul Tău suspin, şi înlăuntru gem,
Mă prind fiorii reci, dar mai privesc departe
Şi din adâncul suflet cu dor încă Te chem!

De câte ori n-am pace şi inima-mi suspină
Aştept o mângâiere, s-aline al meu dor
Nu am nicio speranţă că voi vedea lumină,
Dar sufletu-mi se-avântă spre Tine Creator!

De câte ori ajung în beznă şi-ntuneric
Nu mai zăresc cărarea, nu ştiu un’ să mă duc. . .
Atuncea ştiu că-n ceruri, Isus Tu eşti puternic
Şi-Ţi cer o licărire să stiu unde s-apuc.

Te chem, căci pretutindeni se lasă înserarea
Tâlharii dau târcoale să prade ce-a rămas,
Dar fără Tine Tată nu vom avea scăparea,
Nu vine izbăvirea, nici clipa  de răgaz.

Nu vom putea răzbate prin furtuni pân’ la maluri,
Nu vom putea învinge armata celui rău,
Căci Tu ne ţii de mână, şi ne treci peste valuri
Să biruim prin Tine, slăvite Dumnezeu!

Doar Tu eşti ocrotirea când oştile haine
Pline de-a lor mânie, cu groază se avânt. . .
Eu chem a Ta prezenţă, şi mă încred în Tine
Căci Scut şi Călăuză îmi e al Tău Cuvânt!

M-avânt cu-nflăcărare spre Tine bun Părinte,
Să-Ţi las orice-ntristare, orice amărăciuni
Şi-n mila ta cea mare, te rog, adu-Ţi aminte
Că nu-s decât ţărână, lovită de furtuni.

Un pumn de praf ce zboară prin arsiţele vremii,
O simplă adiere de vânt către apus,
Dar Tu eşti viu de-a pururi,
peste ani şi milenii
Eşti Totul, totdeauna Slăvite Domn Isus!

Eu, Te iubesc pe Tine, Tu eşti a mea speranţă,
Spre Tine-n orice vreme privirea îmi îndrept
Şi-oricâtă de departe e acea dimineaţă
De dorul Tău eu tremur. . . pentru că Te aştept!

Valentin Ilisoi 

Consacrarea puterii spirituale

„… prin care lumea este răstignită faţă de mine si eu, faţă de lume. „Galateni 6:14

Dacă îmi aţintesc gândurile asupra Crucii lui Cristos, nu devin un pietist subiectiv, interesat de propria mea sfinţenie, ci un om concentrat asupra intereselor lui Isus Cristos. Domnul nostru n-a fost un om retras sau un ascet. El nu S-a izolat fizic de societate, dar n-a fost niciodată legat de ea înlăuntrul Său. El n-a fost distant, dar a trăit într-o altă lume. El a fost atât de implicat în lumea aceasta, încât oamenii religioşi ai timpului Său L-au numit un mâncăcios şi un băutor de vin. Dar Domnul nostru n-a lăsat niciodată ca ceva să se pună în calea consacrării puterii Lui spirituale.

Este o falsă consacrare atunci când în mod conştient te izolezi de ce-i în jurul tău cu scopul de a aduna energie spirituală pentru mai târziu; aceasta este o greşeală gravă. Duhul lui Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi de păcat şi totuşi, în viaţa acestora nu există libertate, plinătate. Viaţa religioasă pe care o vedem astăzi în jurul nostru este cu totul diferită de sfinţenia viguroasă a vieţii lui Isus Cristos. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i fereşti de cel rău” (Ioan 17:15).

Noi trebuie să fim în lume, dar nu ai lumii; să fim cu totul despărţiţi de ea înlăuntrul nostru, nu în exterior. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să se pună în calea consacrării puterii noastre spirituale. Consacrarea este partea noastră; sfinţirea este partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne hotărâm în mod deliberat să ne intereseze numai lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu. Modul de a rezolva probleme încurcate este de a ne întreba: „Este acesta genul de lucruri care Îl interesează pe Isus Cristos sau genul de lucruri care îl interesează pe duhul diametral opus lui Isus?”

Oswald CHAMBERS