Mi-aș fi dorit

Mi-aș fi dorit să știu din timp că viața e precum o roată
Și piatra care-am aruncat-o mă va lovi pe mine-odată.
Aș fi vrut să știu că vorba ce-am aruncat-o cu otravă
Se va întoarce mânioasă să-mi facă inima bolnavă.

Cât de mult mi-aș fi dorit să știu că nu pot secera
Doar ceea am semănat și am crescut în holda mea.
De-aș fi știut aș fi plantat numai răsaduri cu iubire
Dar am pus ură și acum secer hotare de zdrobire.

Mi-aș fi dorit să știu că bârfa nu ne va ține laolaltă
Și tot ce-am zis rău în șoaptă se va trâmbița odată.
Nu l-aș fi ascultat pe omul ce-și judeca frații mereu
De-aș fi știut că după toți, la judecată urmez eu.

Aș fi vrut să știu că-n viață valoarea unui sentiment
Nu-i despre cât e de puternic ci dacă este permanent.
Mi-aș fi dorit să știu din timp c-atunci când dragostea lipsește
Creștinul nu mai e creștin și pocăința nu mai crește…

Dar Slăvit să fie Domnul care cu multă răbdare
M-a trecut prin încercări să le-nvăț pe fiecare.
Când m-am încrezut în om Domnul meu mi-a arătat
Că numai în El găsesc un prieten adevărat!

Când nici cei de lângă mine parcă nu m-au înțeles
Dumnezeu m-a învățat să vorbesc cu El mai des.
Când am semănat cuvinte care stârneau vânt întruna ,
Domnul m-a lăsat să văd cum e să culegi furtuna.

Când nu i-am iubit pe altii Dumnezeu mi-a arătat
Că iubirea ce mi-o poartă e un dar nemeritat.
Când nu am putut să iert, mi-a vorbit de Golgota
Și mi-a zis: „Mi-am jertfit Fiul numai să te pot ierta!”.

Multe lucurui n-am știut, dar încet le-am învățat
Fiindcă Domnul nostru este un profesor minunat!
Aș fi vrut să le știu toate, dar sunt bucuros oricum
Le-am trăit pe propria piele și o să le știu de-acum!

Mirela Olteanu 

Încercarea credinţei

“… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să umbli prin credinţă. Valorezi mai mult pentru El acum decât în zilele de încântare conştientă şi mărturie exaltată.

Credinţa, prin însăşi natura ci, trebuie încercată; adevărata încercare a credinţei nu constă în faptul că ne e greu să ne punem încrederea în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să se limpezească in minţile noastre caracterul lui Dumnezeu. Credinţa, pentru a fi pusă în practică, trebuie să treacă prin perioade de izolare de nedescris. Nu confunda niciodată încercarea credinţei cu disciplina obişnuită a vieţii. Multe dintre lucrurile pe care noi le numim încercări ale credinţei sunt consecinţele inevitabile ale faptului că trăim.

Credinţa bibilica este credinţa în Dumnezeu în ciuda a tot ceea ce I se opune Lui – “Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu, orice ar face El” ..Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” – aceasta este cea mai sublimă declaraţie a credinţei din toată Biblia (vezi Iov 13:15)

Oswald CHAMBERS