Voi uita ce-a fost durerea…

Vine ziua minunată
Când spre cer mă voi nălța
Către slava mult visată
Unde-acasă voi intra!
Vor rămâne-n urmă toate:
Greutăți și suferinți
Boli și lacrimi mii vărsate
Pe obrajii cei fierbinți.
Voi uita ce-a fost durerea
Că ades am suferit
Voi cunoaște mângâierea
Celui care m-a iubit.
Ce mi-a dat pământul oare?
Numai lacrimi și dureri!
Însă mâine, peste soare
Toate-acestea vor fi ieri.
Am văzut în suferință
Frați ce-acuma au plecat
Sunt acasă-n biruință
Eu aici, ei în Palat.
Mă așteaptă-n veșnicie
Milioane de iubiți
Ca și eu în bucurie
Să ajung printre cei sfinți.
Și să cânt pe străzi de aur
Cu iubiții lui Isus
Care și-au făcut tezaur
Nu aici, ci-acolo sus.
Pân-atunci, în ceas de noapte
Sau în ceas de zi aștept
Ridicarea mea departe
Unde gândul mi-l îndrept
Sus în cer. În fericire.
Doar prin Harul lui Isus
Cu cei sfinți în nemurire
Mai puțin și-ajung eu sus!

Emanuel Hasan 

Ce este un misionar?

“Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ioan 20:21

Misionarul este omul trimis de Isus Cristos, așa cum El a fost trimis de Tatăl. Factorul dominant nu-l constituie nevoile oamenilor, ci porunca lui Isus. Sursa inspiraţiei noastre în lucrarea pentru Dumnezeu se afla în spatele nostru, nu înaintea noastră Astăzi există tendinţa de a pune inspiraţia înainte, de a mătura tot ce ne stă în cale și de a face totul conform concepţiei noastre despre succes. În Noul Testament inspiraţia este pusă în spatele nostru si ea este Domnul Isus Insuș și Idealul este să-I fim loiali Lui, să împlinim planurile Lui.

Ataşamentul personal faţă de Domnul Isus şi faţă de perspectiva Lui este singurul lucru care nu trebuie pierdut din vedere. În lucrarea misionară există marele pericol ca chemarea lui Dumnezeu să fie eclipsată de nevoile oamenilor până acolo, încât compasiunea umană ajunge să acopere cu totul semnificaţia faptului de a fi trimis de Isus. Nevoile sunt atât de mari şi situaţiile atât de complicate, încât orice tărie a minţii se clatină şi cedează. Noi uităm că marele motiv din spatele oricărei lucrări misionare nu este, în primul rând, emanciparea oamenilor, nici educaţia lor, nici nevoile lor, ci, mai întâi şi mai presus de toate, porunca lui Isus: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.

Când ne uităm în urmă, la vieţile oamenilor lui Dumnezeu, avem tendinţa să spunem: ..Ce înţelepciune minunat de pătrunzătoare au avut! Cât de bine au înţeles tot ce voia Dumnezeu!” Dar mintea pătrunzătoare din spatele lor este Mintea lui Dumnezeu, nicidecum înţelepciunea umană. Noi apreciem înţelepciunea umană, când ar trebui să apreciem călăuzirea divină a lui Dumnezeu prin oameni care. ca nişte copii, au fost destul de ..nechibzuiţi” ca să se încreadă în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în dotarea supranaturală furnizată de El.

Oswald CHAMBERS