Visul meu de mic copil

De mic am fost atras de cer
De bolta înstelată
De luna ce ca-ntr-un mister
Stătea pe bolta naltă.
De soarele strălucitor
Și cald, de care vara
Se aurea grâul pe ogor
Cât cuprindeam eu zarea.
De norii cari, purtați de vânt
Păreau precum de vată
Cum tot veneau, plecau pe rând
Veneau iar, ca-ntr-o joacă.
***
Astăzi nostalgic mi-amintesc
Vremea copilăriei
Și ochii iar mi-i ațintesc
Pe zarea veșniciei.
Pe zarea dincolo de zări
Ce-o văd eu prin credință
Mai sus de stele și de nori
Acasă-n biruință.
Căci bine știu că-n casa mea
M-așteaptă răsplătirea
Cununa ce nu va vedea
Vreodată veștejirea.
De-aceea astăzi eu mă lupt
Ca să ajung la visul
Dorit,tânjit atât de mult
Și-anume: Paradisul.
Da, visul meu de mic copil
A fost s-ating eu cerul
Să zbor intrând în infinit
Descoperind misterul
Ce-atâția ani a stat închis
Ca sub un tainic lacăt
Însă vremelnic, cum mi-a zis
Holda cea coaptă-n freamăt.
Jos pe pământ încă fiind
Eu văd obscuritate
Și spațiu-l simt eu tot mai strâmt
De-atâtea mari păcate.
Însă privirea mi-o ridic
Spre bolta cea senină
Din holdele ce coapte-n spic
Așteaptă luna plină.
Și parcă mă eliberez
Privind zarea cerească
Și parcă uit că mă găsesc
În lumea pământească.
Mă regăsesc în visul meu
Mai mult ca niciodată
Să zbor spre cer,spre Dumnezeu
Spre Cel ce-mi este Tată.
Așa de liber eu mă simt
Privind nemărginirea
Că n-aș mai vrea să îmi desprind
De-acol’ de sus privirea.
Doar aripile îmi lipsesc
Să le deschid spre soare
Ca visul să mi-l împlinesc
Acasă în splendoare!

Emanuel Hasan

 

Nimic din ele!

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. „2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” “Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou, Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău, care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS