Nu am timp!

Cheamă glasul conștiinței
Toți creștinii ațipiți
Pe cărarea pocăinței
Să se-ntoarcă toți cei sfinți.
Și îi cheamă lin, pe nume
Glasul ei cel plin de dor
La Lucrare, fapte bune
Pe al Domnului ogor:
-Ioane drag, te-așteaptă frații
În Lucrare, ca sa mergi!
-Nu am timp, să meargă alții..
Dacă merg, pierd ore-ntregi!
-Dragă Ana, în spitale
Sunt bolnavi de vizitat…
-Nu am timp! Ce sunt eu, oare??
Să-mi pierd timpul minunat??
-Cristi drag, ai voce bună
Deci la cor poți să-L slujești…
-Nu am timp în săptămână
Am treburi gospodărești!
-Dragă Silvia, vezi sărmanii
Cât de mulți sunt…nu-i ajuți?…
-Nu am timp! Și nu-mi dau banii
La săraci, că-s bani pierduți…
***
Iată Scaunul Judecății!
Ziua sfântă a sosit!
Ziua mare a dreptății
Celui veșnic proslăvit!
Miliarde se-nfioară
Judecata așteptând
Mulți vor fi lăsați afară
La decizia Celui Sfânt.
Și începe judecata.
Milioane-s aruncați
Jos în iad, primind răsplata,
Fără milă lepădați.
Și-s puțini răscumpărații
Ce la dreapta-i sfântă stau
Îmbrăcați în alb sunt frații
Și cununi de slavă au.
Și la sfânta judecată
Vine-n față-adus de-un sol
Cel chemat de frați odată
În Lucrarea sfântă: Ion.
-În Lucrare pentru mine
Te-am chemat și-ai refuzat…
-N-aveam timp, Tu știi prea bine
Eram foarte ocupat!….
La un semn apar martirii
Ce-n  arene-au fost sfâșiați
Pentru cauza mântuirii,
Și salvarea altor frați.
-Nu doar timpul ci și viața
Pentru Mine ei și-au dat
Se jertfiră cu speranța
Că mă vor vedea odat.
Solii mei, veniți, luați-l
Locul lui nu e în cer
Ci în gheenă lepădați-l
Jos cu diavolu-n infern!
E adusă Ana-n față
Ce bolnavi n-a vizitat:
-Când eu mă stingeam din viață
Tu n-ai vrut să-mi stai la pat!…
-Doamne, n-aveam timp, știi bine
Tânără fiind petreceam!..
Domnul face-un semn și vine
Dorca ce fapte făcea.
-Vezi pe Dorca?…cu iubire
Tuturor ea le slujea
Și făcea mereu doar bine
Tu de ce n-ai fost ca ea?
Solii mei, acolo-n groapă
Aruncați-o voi în foc
Unde ea va cere apă
Dar nu va primi deloc!…
E adus acum cel care
Ca să cânte-a refuzat
Cristi gospodarul mare
Ce lucra pân pe-nnoptat.
-Tu de ce nu mi-ai dat slavă?
Să îmi cânți laude n-ai vrut…
-Eu aveam o Doamne treabă
Foarte multe de făcut!
Domnul face-un semn,se-arată
Noe, cel ce-a construit
La Cuvântul sfânt o arcă
Ce de moarte l-a ferit.
-Vezi pe Noe, multă treabă
El ar fi putut avea
Dar când eu i-am spus de arcă
A lăsat tot ce făcea.
Luați-l soli și lepădați-l
Jos, în focul pregătit
Pentru cel rău, pentru alții
Care-n viață i-au slujit.
E adusă-n față Silvia
Ce sărmanii i-a uitat:
-Nu ai vrut să știi ce-i mila
Și flămând tu m-ai lăsat..
-Știi că nu aveam timp Doamne
Banul doar mă bucura..
La un semn, mulțime mare
Se oprește lângă ea.
-Vezi cu câtă dedicare
Iubeau cei dintâi creștini
Luati-o soli, jos în pierzare
Aruncați-o jos, în chin!
Dragii mei, nu-i simplu, doare
Tot ce-n vers am exprimat
Dar durerea și mai mare
E să fii un lepădat.
„Nu am timp” e o minciună
Timp avem, numai să vrem
Un bun gând și-o faptă bună
Daruind cuiva putem.
Sunt atâți fără picioare,
Fără mâini care slujesc
Cu iubire, dedicare
Țelului Dumnezeiesc.
Sunt atâți în căruciore
Orbi sau surzi, paralizați
Ce slujesc cu-nflăcărare
Domnului, cu El fiind frați.
Le vor fi de  mărturie
Celor care „azi n-au timp”
O dovada clară vie
Pentru osândiți fiind.
De aceea, frați, trezire
Tot ce-i moft să lepădăm
Sinceri toți, cu dăruire
Pentru Domnul să lucrăm.
„Nu am timp”,frați, nu există
Timp avem, deci să lucrăm
Dacă nu vrem ca osândă
Jos în iad să secerăm.

Emanuel Hasan 

Reclame

Călăuziţi de impuls

„Zidindu-va pe credinţa voastră preasfântă… ” Iuda 20

În Domnul nostru n-a existat nimic ce ţine de impuls sau de sânge rece, ci numai o tărie calmă care n-a intrat niciodată în panică. Cei mulţi dintre noi dezvoltăm un creştinism potrivit temperamentalui nostru, nu potrivit naturii lui Dumnezeu. Impulsul e o trăsătură a vieţii naturale, dar Domnul nostru ignoră întotdeauna impulsurile, pentru că ele împiedică dezvoltarea vieţii ucenicului. Priveşte cum, atunci când Duhul lui Dumnezeu ne cercetează imboldurile, cercetarea Sa trezeşte în noi conştiinţa de sine şi dorinţa prostească de a încerca să ne îndreptăţim. A acţiona călăuzit de impuls este ceva normal la un copil, dar e un dezastru la un bărbat sau la o femeie; un om călăuzit de impuls e întotdeauna un om capricios. Impulsul trebuie transformat în intuiţie prin disciplină.

Ucenicia se zideşte numai pe harul supranatural al lui Dumnezeu. A merge pe apă este un lucru uşor pentru curajosul impulsiv, dar a umbla pe uscat ca ucenic al lui Isus Cristos este cu totul altceva. Petru a umblat pe apă ca să se ducă la Isus, dar L-a urmat de departe pe uscat. Nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ţine piept crizelor, natura omenească şi mândria sunt de ajuns ca să putem face faţă tensiunii şi stresului în mod minunat: dar este nevoie de harul supranatural al lui Dumnezeu ca să trăieşti ca un sfânt timp de douăzeci şi patru de ore pe zi, să faci o muncă de rând ca ucenic, să duci o existenţă obişnuită, neobservată şi ignorată de ucenic al lui Isus.

S-a întipărit în noi ideea că trebuie să facem lucruri excepţionale pentru Dumnezeu; dar nu este aşa. Trebuie să fim excepţionali în lucrurile obişnuite ale vieţii şi să fim sfinţi pe străzi neînsemnate, printre oameni neînsemnaţi; acesta nu este un lucru care se învaţă în cinci minute.

Oswald CHAMBERS