Lucrări mai mari

“Va face şi altele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Ioan 14:12

Rugăciunea nu ne pregăteşte pentru lucrări mai mari; rugăciunea este o lucrare mai mare. Noi privim rugăciunea ca pe un exerciţiu firesc al puterilor noastre superioare, care ne pregăteşte pentru lucrarea lui Dumnezeu. În învăţătura lui Isus Cristos rugăciunea este lucrarea miracolului Răscumpărării în mine, lucrare ce produce acelaşi miracol al Răscumpărării şi în alţii prin puterea lui Dumnezeu. Roadele pot rămâne doar prin rugăciune, dar reţine că e vorba de rugăciunea bazată pe suferinţa Răscumpărării, nu pe propria mea suferinţă. Numai un copil primeşte răspuns la rugăciune, un om “înţelept” nu primeşte.

Rugăciunea este o luptă; nu contează unde te afli. In orice împrejurare ai fi pus de Dumnezeu, datoria ta este să te rogi. Nu gândi niciodată: “Nu sunt de nici un folos aici”; pentru că sigur nu poţi fi de nici un folos acolo unde nu eşti. In orice situaţie te-ar fi pus Dumnezeu, roagă-te. îndreaptă-te spre El tot timpul. “Orice veţi cere în Numele Meu voi face” (loan 14:13). Noi nu ne rugăm decât sub influenţa unor stimuli, dar aceasta este cea mai intensă formă de egoism spiritual. Trebuie să învăţăm să lucrăm aşa cum ne porunceşte Dumnezeu; El spune să ne rugăm. ..Rugaţi dar pe Domnul secerişului E să scoată lucrători la secerişul Său.”

Nu este nimic palpitant în lucrarea unui muncitor, dar muncitorul este cel care pune în practică ideile geniului; la fel. Sfântul care lucrează este cel care pune în practică ideile Stăpânului său. Când tu munceşti în rugăciune, din perspectiva lui Dumnezeu întotdeauna ai rezultate. Ce uimire va fi atunci când vălul se va ridica şi vei vedea toate sufletele pe care le-ai “cules” doar pentru că te-ai deprins să-ţi primeşti ordinele de la Isus Cristos!

Oswald CHAMBERS

Reclame

Un gând despre &8222;Lucrări mai mari&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s