Trece ambulanța

Trece ambulanța, trece cu grăbire.
A ieșit în poartă Ghiță-al lui Prâsnel:
— Unde-o merge oare, nu aveți vreo știre,
Nu știi tu, Florico? Și nici tu, Ionel?
— Ehei, nene Ghiță, pe așa căldură
Și mai e și gripa asta blestemată!
Poate lelea Ana, aia rea de gură –
C-auzii că zace, neagră și umflată.
— Poate moș Dominte, că-i bătrân săracul
Și de-o vreme-o ține numai într-o criză,
Nici nu-i trece pieptul, că îl ia stomacul –
Să-l ia la „urgențe”, n-ar fi o surpriză.
Și așa nea Ghiță n-a aflat prea multe;
Floarea-și amintește că-i aluatul copt,
Iar Ionel pornește repede s-asculte
Știrile la radio, că-i trecut de opt.

***
Trece ambulanța, trece cu viteză,
Un bolnav așteaptă pe un colț de pat
Și spre cer întinde brațul și-o proteză,
Geme de durere, geme speriat.
— Lasă, măi tătuță, c-o să fie bine –
Spun ai lui cu milă, ca să îl mângâie;
Dar bolnavul nostru nu se poate-abține
Și abia șoptește: — Dacă n-o să fie?…
Nimeni nu-ndrăznește mai departe-a merge,
Întrebarea-i gravă și răsună greu;
Doar o bătrânică lacrimile-și șterge:
— Dacă nu te vindeci, pleci la Dumnezeu.
— Dumnezeu? Dar oare o să mă primească?
— Ei, tătuță, lasă, nu gândi așa,
Nu lăsa pe nimeni ca să te mâhnească,
Unde merge lumea, mergi și dumneata!

***
Trece ambulanța, nimeni nu se roagă –
Au cu toți probleme simple sau mai grele;
Când nu gemi în chinuri și ți-i lumea dragă,
De ce-ai rupe firul, să gândești la rele?
Întrebări, opinii despre altă lume,
Despre ce e omul – strică ambianța;
De se-aud știri rele, se mai iau cu glume,
De mai moare unul, a rămas speranța
Că ne priveghează vesel dintre nori.
Gânduri negative sunt acelea care
Ne mai cercetează, ne mai dau fiori…
Alungăm fiorii și păstrăm distanța
De-orice socoteală, de-orice cugetare
Ce-ar aduce-n minte gândul de plecare.
Ne petrecem viața ca din întâmplare…
Doar din vreme-n vreme trece ambulanța.

Viorica Mariniuc 

Reclame

Descurajarea individuală şi creşterea personală

„Moise a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele.” Exod 2:11

Moise a văzut oprimarea poporului său şi a fost sigur că el era cel care trebuia să-l elibereze; plin de o dreaptă indignare în duhul său, a început să facă dreptate. După prima lovitură pentru Dumnezeu şi pentru dreptate. Dumnezeu a permis ca Moise să ajungă într-o stare de descurajare totală şi l-a trimis în deşert să păzească oile timp de patruzeci de ani. La sfârşitul acelei perioade, Dumnezeu i S-a arătat lui Moise şi i-a spus să meargă şi să elibereze pe poporul Său, dar Moise I-a răspuns: “Cine sunt eu, ca să mă duc?” (Exod 3:10-11). La început Moise a înţeles că el era omul care trebuia să elibereze poporul, dar mai întâi a trebuit să fie pregătit şi disciplinat de Dumnezeu. El. ca individ, a avut dreptate, dar n-a fost omul potrivit pentru acea lucrare până când n-a învăţat să aibă comuniune cu Dumnezeu.

Poate că avem viziune de la Dumnezeu şi o înţelegere foarte clară a voii Lui şi trecem la treabă, dar apoi vine ceva echivalent celor patruzeci de ani în pustie ai lui Moise, ca şi cum Dumnezeu ar fi părăsit acea idee cu totul; când ajungem cu totul descurajaţi. Dumnezeu Se întoarce şi reînvie chemarea, iar noi suntem cuprinşi de tremur şi întrebăm: “O. Dar cine sunt eu ca să mă duc? “Trebuie să învăţăm primul mare pas al lui Dumnezeu: “Eu sunt cel ce sunt te trimite”.

Trebuie să învăţăm că efortul nostru individual pentru Dumnezeu este o impertinenţă; individualitatea noastră trebuie să fie arsă de relaţia personală cu Dumnezeu (vezi Matei 3:17). Noi ne fixăm atenţia asupra perspectivei individuale a lucrurilor; avem viziunea – “Ştiu că asta vrea Dumnezeu să fac”, dar n-am învăţat să intram în ritmul lui Dumnezeu. Dacă treci printr-o perioadă de descurajare, urmează o mare creştere personală.

Oswald CHAMBERS

Povestea tristă a romanilor!

Ciprian Barsan

Povestea tristă a romanilor! Vom fi vorbiti urât si tratati in diferite moduri pentru că noi nu promovam sau ca denigrăm pe sf Parascheva, dar nu asta conteaza, important este sa inteleaga oamenii mesajul evangheliei, pentru ce a murit Isus si ce este corect.

Noi respectam ceea ce au facut sfintii, le suntem multumitori, dar nu ii ridicam in slavi, sau cateodata mai presus decat Isus! Nu! Oamenii trebuie sa înțeleagă ca nu avem niciun gând de judecată, ci în urma citirii bibliei atunci când se face(daca se face si rugam sa vorbeasca doar cei care chiar au studiat din ea), este întelepciune si Dumnezeu ne învată ce trebuie să facem.

Cu sigurantă daca ne uitam la poporul român privind realitatea acestei poze, nu avem cum să o negăm pentru că așa suntem noi din păcate. Urmăm vorba aceasta: „crede si nu cerceta” pe care nu stiu cine a inventat-o…

Vezi articolul original 501 cuvinte mai mult