A Lui credinciosie

Sunt pe de-a–ntregul pregatita asteptand,
Sa-si duca la-mplinire lucrarea venind.
Cu scopul maret ca ne-a rascumparat,
Si sus in vesnicie, un loc ne-a aranjat.

In bratele Lui tari, am gasit pacea Sa,
Si-n fraiele iubirii, El duce viata mea.
Alaturea de El fac pasi spre nemurire,
Pe drumul ce ma duce la Domnul din marire.

Ca sa ajung la tinta am dat deoparte multe
Ca un alergator, sa fiu mereu in frunte.
Si am jurat iubire, lui Dumnezeu prea sfantul,
Si prin Isus  mi-a dat, pacea Sa citind Cuvantul.

Eu nu stiam prea multe, atunci cand m-a gasit,
Dar de atunci intruna Il vad necontenit,
In orice-nprejurare ca se iveste-n cale,
Si-mi da prilej sa-I fac, largi gesturi de-adorare.

Caci Il zaresc pe Isus si jos printre perdele,
De raze de lumina, sau printre-nalte stele.
Si-n glasul delicat, ce ma trezeste-n zori,
Dorind neaparat, s-ascult si sa cobor,

In minunate clipe ce-arata ca privirea
S-a oprit deasupra si-mi incalzeste firea.
Si-atunci, cum vreau departe sa fiu de-mprejurimi,
Sa nu mai vad pe nimeni, sa urc pe inaltimi,

Ca Moise sa-ntind mana, spre Domnul Dumnezeu
Ce-n orisice moment m-ajuta cand mi-e greu.
El a pornit-nainte si sa-L urmez imi spuse,
Si-ades ma urmarea, si mana ma tinuse,

Ca sa ma linisteasca, din strangerea grabita,
A inimii fragile ce se-ndoia strivita.
Pe coaste adancite, cum eu treceam privind,
El ma tinea aproape sa nu cad murmurand,

Si nu m-a parasit si n-a dat inapoi,
Cand am alunecat m-a luat ca din noroi
Si El ma ridicase, cand nu vedeam salvarea,
Si ma roteam mereu cuprinsa-n disperarea,

Ce vruse sa distruga a inimii bataie.
Dar a venit Isus la mine in odaie,
Si a-nteles ca-i timpul si din cuptor m-a luat
Inconjurat de ingeri ce slava Lui i-au dat.

Si de atunci privirea, imi este indreptata,
Dorind ca sa revina cum a promis odata.
Iubirea-mi pentru El, nu va scadea din piept,
Si strig: – „e pentru Isus” si mai departe-astept,

La-ncrucisari de vise si-al meu este din nou
Adus in rugaciune spre Domnul Dumnezeu.
Dorind sa-l  implineasca cum a facut cu toate,
C-a Lui credinciosie, o am pana la moarte.

Maria Rad

Reclame

Natura regenerării

„Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…”

Galateni 1:15-16

Pentru ca Isus Cristos să mă regenereze, ce problemă întâmpină EI? Am o ereditate în privinţa căreia nu pot face nimic; nu sunt sfânt şi nici nu e probabil că voi fi; şi dacă tot ce poate face Isus este să-mi spună că trebuie să fiu sfânt, învăţătura Lui îmi provoacă doar descurajare. Dar dacă Isus Cristos este Cel care regenerează. Cel care poate pune în mine propria Lui ereditate sfântă, atunci încep să înţeleg ce vrea El să spună când zice că trebuie să fiu sfânt. Răscumpărarea înseamnă faptul că Isus Cristos poate pune în orice om natura ereditara care a fost in El însuşi şi toate standardele pe care le dă El sunt bazate pe această natură – învăţătura Lui este destinată vietii pe care El o pune în noi. Partea mea este să fiu de acord cu verdictul lui Dumnezeu asupra păcatului, verdict dat în crucea lui Cristos.

Învăţătura nou-testamentală despre regenerare declară că. atunci când un om e pătruns de sentimentul nevoii sale spirituale. Dumnezeu va pune Duhul Sfânt în duhul acelui om şi, astfel, duhul său va fi animat de Duhul Fiului lui Dumnezeu – “… până când Cristos va lua chip în voi”. Miracolul moral al răscumpărării este că Dumnezeu poate pune în mine o nouă natură prin care pot trăi o viaţă cu totul nouă. Când ajung la hotarul nevoii spirituale şi-mi înţeleg limitele, Isus spune: ..Ferice de tine”. Dar trebuie să ajung acolo. Dumnezeu nu poate pune în mine, o fiinţă morală responsabilă, natura care era în Isus Cristos dacă eu nu sunt conştient că am nevoie de ea.

Aşa cum înclinaţia spre păcat a intrat în rasa umană printr-un singur om, la fel Duhul Sfânt a intrat în rasa umană printr-un alt Om; şi răscumpărarea înseamnă că pot fî eliberat de ereditatea păcătoasă şi pot primi, prin Isus Cristos, o ereditate nepătată, adică pe Duhul Sfânt.

Oswald CHAMBERS