Pe culmi spirituale

“l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim şi să trăim ca îngerii dacă am putea să rămânem pe munte. Momentele de înălţare sunt excepţionale, ele îşi au semnificaţia lor în viaţa noastră cu Dumnezeu, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva egoismul nostru spiritual să facă din ele singurele momente valoroase.

Noi suntem în stare să credem că tot ce se întâmplă trebuie transformat în învăţături folositoare, dar, de fapt, trebuie transformat în ceva mai bun decât învăţăturile: în caracter Muntele nu este făcut să ne înveţe ceva, ci săfacă ceva din noi. Este o mare cursă să întrebi mereu: “La ce foloseşte această experienţă?”

Nu putem măsura niciodată astfel lucrurile spirituale. Momentele de pe vârful muntelui sunt momente rare şi ele îşi au rostul lor în planul lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s