Mi-aș fi dorit

Mi-aș fi dorit să știu din timp că viața e precum o roată
Și piatra care-am aruncat-o mă va lovi pe mine-odată.
Aș fi vrut să știu că vorba ce-am aruncat-o cu otravă
Se va întoarce mânioasă să-mi facă inima bolnavă.

Cât de mult mi-aș fi dorit să știu că nu pot secera
Doar ceea am semănat și am crescut în holda mea.
De-aș fi știut aș fi plantat numai răsaduri cu iubire
Dar am pus ură și acum secer hotare de zdrobire.

Mi-aș fi dorit să știu că bârfa nu ne va ține laolaltă
Și tot ce-am zis rău în șoaptă se va trâmbița odată.
Nu l-aș fi ascultat pe omul ce-și judeca frații mereu
De-aș fi știut că după toți, la judecată urmez eu.

Aș fi vrut să știu că-n viață valoarea unui sentiment
Nu-i despre cât e de puternic ci dacă este permanent.
Mi-aș fi dorit să știu din timp c-atunci când dragostea lipsește
Creștinul nu mai e creștin și pocăința nu mai crește…

Dar Slăvit să fie Domnul care cu multă răbdare
M-a trecut prin încercări să le-nvăț pe fiecare.
Când m-am încrezut în om Domnul meu mi-a arătat
Că numai în El găsesc un prieten adevărat!

Când nici cei de lângă mine parcă nu m-au înțeles
Dumnezeu m-a învățat să vorbesc cu El mai des.
Când am semănat cuvinte care stârneau vânt întruna ,
Domnul m-a lăsat să văd cum e să culegi furtuna.

Când nu i-am iubit pe altii Dumnezeu mi-a arătat
Că iubirea ce mi-o poartă e un dar nemeritat.
Când nu am putut să iert, mi-a vorbit de Golgota
Și mi-a zis: „Mi-am jertfit Fiul numai să te pot ierta!”.

Multe lucurui n-am știut, dar încet le-am învățat
Fiindcă Domnul nostru este un profesor minunat!
Aș fi vrut să le știu toate, dar sunt bucuros oricum
Le-am trăit pe propria piele și o să le știu de-acum!

Mirela Olteanu 

Reclame

Încercarea credinţei

“… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să umbli prin credinţă. Valorezi mai mult pentru El acum decât în zilele de încântare conştientă şi mărturie exaltată.

Credinţa, prin însăşi natura ci, trebuie încercată; adevărata încercare a credinţei nu constă în faptul că ne e greu să ne punem încrederea în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să se limpezească in minţile noastre caracterul lui Dumnezeu. Credinţa, pentru a fi pusă în practică, trebuie să treacă prin perioade de izolare de nedescris. Nu confunda niciodată încercarea credinţei cu disciplina obişnuită a vieţii. Multe dintre lucrurile pe care noi le numim încercări ale credinţei sunt consecinţele inevitabile ale faptului că trăim.

Credinţa bibilica este credinţa în Dumnezeu în ciuda a tot ceea ce I se opune Lui – “Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu, orice ar face El” ..Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” – aceasta este cea mai sublimă declaraţie a credinţei din toată Biblia (vezi Iov 13:15)

Oswald CHAMBERS

V O R B E

Ciprian Barsan

Acum câteva zile cineva propunea: „De Halloween costumați-vă în cărți. Cultura este ceva ce îi îngrozește pe mulți”. Mă gândeam, cum ar fi să ne „costumăm” în Sfânta Scriptură? Biblia, de asemenea, îi îngrozește pe mulți…

Să aveți o săptămână binecuvântată și „să vă îmbrăcați cu omul cel nou, care este creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr.” (Efeseni‬ ‭4:24‬)

Samy Țuțac

Vezi articolul original

Umbre pe pamant

La ce cugetă omul atunci când stă să moară?
Mai speră la viaţă, crezând că va trăi
Sau poate că doar speră la o moarte uşoară,
Şi-aşteaptă calm şi rece să vadă ce va fi.

Cu parul alb şi veştejit,
Palid ca o stafie
Asteaptă moartea liniştit
Şi somnul de vecie…

„Iată-mă ajuns la sfarşit
Sunt trist si amărât
Căci am rămas singur si părăsit
Şi de toţi sunt urât.

Poate că este vina mea
Că trec astfel in nefiinţa
Poate într-adevăr trebuia
Să trăiesc prin credinţa.

Toată viaţa am fost ateu
Dar acum nu mai ştiu
Dacă să cred în Dumnezeu
Oricum, e prea târziu.

Aştept singur trista mea soartă
Şi mă intreb viaţa mea ce-a fost
Căci pentru mine lumea este moartă
Şi totu-mi pare rece, fără rost.

O viaţă întreagă am muncit pe brânci
Şi-am strâns, şi-am adunat averi peste averi,
Însă în suflet mi-am lăsat goluri adânci,
Din tot ce-am strâns m-am ales doar cu dureri.

La ce folos atâta zbatere pentru nimic?
La ce folos nebună goană după vânt?
În faţa morţii, omul este slab si mic,
Şi se întoarce la sfârşit tot în pământ.

Dar totuşi ce am fost? mă-ntreb acum,
Căci viaţa mi-a trecut ca o părere
Precum un vis amar ce piere în fum
Mă sting uşor, în suflet cu durere.

Mă văd parcă deja la-nmormântare
Şi lume multă va jeli pe răposat
Dar multă vreme mă vor plânge oare?
Sau ca o vorbă-n vânt voi fi uitat?

S-or apuca cu toţii, mimând nenorocirea
Cuvinte de tristeţe şi jale să îngâne
Vor încerca cu mine să-ngroape amintirea
Şi vorbele-mi uitate, ce-n noapte vor apune

Văzandu-ma domnind în tronul meu regesc
Vor genunchea alături, cu chip să se supună
Nu mie dar, ci morţii al cărei chip primesc
Şi din durere oarbă s-or apuca să spună:

„Iată-l cum zace, cum doarme în mormânt
Acum e-o amintire
A fost un om în viaţă, a fost o frunză-n vânt
Purtată în neştire.”

Mai spune-vor ei multe despre viaţa mea
Dar fără importanţă, căci eu plecat voi fi
Şi-mi pare că-ntunericul începe acum abia
Să ţeasa lunga noapte în care voi dormi

Dar ce înseamnă aceste întunecate şoapte
Ce-ntr-una mă acuză şi îmi dau fiori
Mă imping incet spre a existenţei noapte
Să îmbraţişez pe veci ai morţii zori

Ce este negura aceasta care m-a înghiţit?
Un fior rece în inima mă împunge
Mă-ntreb cu teama-n gând: oare-am murit?
Şi dacă da, eu unde voi ajunge?

Vai, ce frumos: o pajişte de flori
Cu râuri şi paşuni inmiresmate
Un cer senin, albastru, fără nori;
Copaci de tei cu florile parfumate…

Imaginea Raiului dulce-acum a dispărut
În locul ei se-ntoarce bezna dinainte
Paşunile-nverzite în cimitire s-au făcut
Şi pajiştea de flori e plină cu morminte

O piatră funerară mi-apare înainte
Murdară, părăsită, de buruieni ascunsă
E piatra mea, e semnul de-aducere aminte
A unei vieţi trecute, de negură pătrunsă

Pământul îşi deschide prăpastii întunecoase
Într-una dintre ele, fără să vreau mă arunc…
Căzând prin negre văi, abisuri secetoase
Cobor în întunericul din cel mai vid adânc.

O, vai, apocaliptică durere!
Ce-mi sfâşii sufletul cu atâta tiranie
Nu îmi mai laşi sufletul nici să spere
Că voi scapa cândva din agonie…

„Iata-l în mormânt cum zace,
Şi-a dat ultimul suspin
S-a absolvit de-al vieţii chin
Odihnească-se în pace!
Amin…

Spre ziua morţii se indreaptă orice gând
Al omului cu sufletul nemuritor
La vremea-n care va veni şi al său rând
Să dea socoteală Acelui Creator.

Andrei Ilie Culda 

Credinţa

„Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei „11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi.

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El.

Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

De dorul Tău

De dorul Tău Isus iubit
Tânjeşte-a mea ființă,
Te caut cu un duh zdrobit
Ca să-mi dai biruință.

În miez de noapte eu Te chem
Să Îți arăți puterea,
Ascultă-mă când singur gem
Şi surpă Tu tăcerea,

Fă să răsară raze vii
Din veşnica-Ți splendoare
Ca al meu suflet să-l mângâi
Să uit de întristare!

Te-ai coborât din slava Ta
O clipa peste mine
Şi inima îmi tresălta
Căci Te-a simțit pe Tine!

De-atâtea ori Te aştepta
În bezna rece-a nopții
Când sufletul mi se zbătea
Răpus de gheara morții…

…Eram de multe ori răpus,
Ajuns la disperare,
Când valuri mari şi greu de dus
Îmi apăreau in cale,

Adesea dus de-a lor furii
Eu îmi pierdeam speranța,
Dar Tu de sus, din veşnicii
Îmi călăuzeai viața!

Ziceam că sunt pierdut pe veci,
Că nu mai am scăpare,
Şi umblu singur pe poteci
Pe drumul spre pierzare..

Dar Tu, cu mâna Ta Isus
Mă sprijineai în toate
Şi-adesea, când cădeam răpus
Tu îmi erai Dreptate!

Luptai ca un Viteaz Ostaş
Să văd eu biruința,
Ca să nu-şi vadă cel trufaş,
Împlinită dorința!

Te-nvăluiai cu adevăr,
Dreptatea luai făclie
Să spulberi ce e efemer
În sfânta Ta mânie!

Ca să înalț pe culmi, mai sus
Steagul de biruință,
Să văd puterea Ta Isus
Şi să cresc în credință!

De-i vântul mare, nu mă tem
Căci Tu îmi eşti scăpare,
Tu mă asculți când eu te chem
Şi-mi dai a Ta ‘ndurare!

Pentru vecii eu Te iubesc,
Vreau să Te ştiu mai bine,
Să fii Tu Stânca mea, doresc!
Să trăiesc pentru TINE!

Valentin Ilisoi

Substituirea

„El S-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El. „2 Corinteni 5:21
Părerea modernă asupra morţii lui Isus este că El a murit pentru păcatele noastre din milă faţă de noi. Dar concepţia Noului Testa­ment este că El a purtat păcatul nu fiindu-i milă de noi, ci identificându-se cu noi. Păcatele noastre sunt îndepărtate datorită morţii lui Isus şi explicaţia morţii Lui este ascultarea de Tatăl Său, nu mila faţă de noi. Suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu nu pentru că am ascultat sau pentru că am promis să renunţăm la unele lucruri, ci datorită morţii lui Cristos, şi numai ei. Noi spunem că Isus Cristos a venit să reveleze faptul că Dumnezeu este Tată, să arate iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu.

Noul Testament spune că El a venit ca să poarte păcatul lumii. Revelarea Tatălui este pentru cei care L-au cunoscut pe Isus ca Mântuitor. Isus Cristos n-a vorbit niciodată lumii despre Sine ca fiind Cel care L-a revelat pe Tatăl, ci ca fiind o piatră de poticnire (vezi loan 15:22-24). Cuvintele din Ioan 14:9 au fost spuse ucenicilor Săi.
Nu se spune nicăieri în Noul Testament că Cristos a murit pentru mine şi de aceea eu am scăpat de pedeapsa păcatului. Ceea ce ne Învaţă insă Noul Testament este că „El a murit pentru toţi” şi că, prin identificare cu moartea Sa, eu pot fi eliberat de păcat şi primesc însăţi dreptatea Sa.

Substituirea despre care vorbeşte Noul Testa­ment are două aspecte: ..Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”. Nu poate fi vorba de Cristos pentru mine, până când nu sunt hotărât să-L las pe Cristos să ia chip in mine.

Oswald CHAMBERS

 

Emma Repede- Minunea Vietii |Official Video|

agnus dei - english + romanian blog

Emma Repede- Minunea Vietii |Official Video|

muzica: Alin Timofte
versuri: Stefanie Chis
video: Ovidiu si Cristina Bob- Mediaflash |www.mediaflash.ro|

Piesa se gaseste pe albumul Emma “Noul Ierusalim”
aranjament orchestral, inregistrare, mixaj, mastering:
Alin Timofte |Studio 7|
voci aditionale: Alin si Emima Timofte

Colibita |septembrie 2017|

Acest cantec|video, vrem sa ramana peste ani, o piatra de aducere aminte, pentru minunea ce a facut-o Dumnezeu in familia noastra; de asemenea, dorim sa fie o incurajare, pentru cei ce asteapta raspuns la promisiunile Domnului. Oricat de grea este asteptarea, trebuie sa stim ca:
“Orice lucru El il face frumos la vremea lui”
Eclesiastul 3:11

http://www.facebook.com/EmmaSiCristiRepede
http://www.youtube.com/CristiEmmaRepede

VERSURI:
Ca o floare cu un nou parfum
În așteptarea primăverii dulci
Și eu, și eu Te așteptam
Doamne, oare tot ce mi-ai promis
E o imaginație sau un vis distant
Uneori mă întrebam
Tu ești Tatăl meu bun
Orice lucru-l faci frumos la vremea lui
Tu…

Vezi articolul original 73 de cuvinte mai mult

Anii zboară

Anii  zboară şi  trec , ca un sunet , uşor,
Ca  un  vis  întrerupt , ca  al  păsării  zbor.
Viaţa  e  ca  un  rîu ,  anii  noştri,  se  scurg,
Amintiri ne rămîn, doar  din  tot ce-am  făcut.

Anii  noştri  se duc, dar  noi nu ne  grăbim,
Să  trăim  pentru  Isus  şi  Lui  să-I  slujim.
Anii  zboară  şi  trec , iute , ca  şi  un  gînd,
Nu mai poţi să-i întorci, peste vremuri, trecînd.

Astăzi  eu  am  ajuns  la  răscruce  de drum,
În  genunchi  mă  aplec, vin  la  Tine,  acum.
Mă întristez uneori, timpul scump l-am pierdut,
Numai  frunze  şi  flori, dar  rod  nu am făcut.

Doamne, Tu mă cunoşti, ştii, că eu Te iubesc,
Păcătos sunt  şi slab , dar  prin  Tine  trăiesc.
Viaţa  mea ,  tot   ce  am ,  este  în  mîna  Ta,
Căci  nimic  n-are  preţ ,  fără  dragostea  Ta.

Mihail Cebotarev 

Justificarea prin credinţă

„Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. „Romani 5:10

Eu nu sunt mântuit prin credinţă: prin credinţă doar îmi dau seama de faptul că sunt mântuit. Nu pocăinţa mă mântuieşte, ci pocăinţa este semnul că înţeleg ce a făcut Dumnezeu în Isus Cristos. Exista pericolul să punem accentul pe efect şi nu pe cauză – “Ascultarea mea, consacrarea mă pun într-o relaţie bună cu Dumnezeu” Niciodată! Sunt adus într-o relaţie bună cu Dumnezeu deoarece, mai intăi de toate, Cristos a murit. Cănd vin la Dumnezeu și accept, prin credinţă, ceea ce-mi revelează El, într-o clipă Ispăşirea extraordinară făcută de Isus Cristos pe cruce mă aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu si, prin miracolul supranatural al harului lui Dumnezeu, sunt justificat, nu pentru că-mi pare rău de păcatul meu nu pentru că m-am pocăit, ci datorită lucrării lui Isus. Duhul lui Dumnezeu îmi arată aceasta cu o lumină puternică ce mă învăluie şi ştiu că sunt mântuit, chiar dacă nu ştiu cum s-a realizat acest lucru.

Mântuirea lui Dumnezeu nu se bazează pe logica umană, ci pe jertfa lui Isus. Noi putem fi născuţi din nou datorită Ispăşirii făcute de Domnul nostru. Oamenii păcătoşi pot fi transformaţi în făpturi noi, nu prin pocăinţa sau credinţa lor, ci prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu in Cristos Isus, lucrare care este anterioară oricărei experienţe. Siguranţa de nezdruncinat a îndreptăţirii şi a sfinţirii noastre este Dumnezeu însuşi. Nu trebuie să realizăm noi aceste lucruri. ele au fost împlinite prin Ispăşirea lui Cristos. Supranaturalul devine pentru noi natural prin miracolul lui Dumnezeu; ajungem să înţelegem ceea ce a făcut Isus Cristos: “S-a sfârşit!”

Oswald CHAMBERS