Tânțarii

Autor: Dionisie Giuchici

Recitator- Necunoscut

Reclame

Câți mai slujim pe Domnul?

Trăim o viață pe pământ.
O viață de-alergare.
Si-adesea dăm Cuvântul Sfânt
Pe lumea trecătoare.
Am fost creați să moștenim
Cununa răsplătirii
Și pentru veci să locuim
În patria iubirii.
Dar pe pământ trăim puțin
Acesta-i paradoxul
Ce să-l pricepem noi nu știm
Nici care ne e rostul.
Cuvântul scrie deslușit
Că vine ziua-n care
Pentru oricine ia sfârșit
Viața de sub soare.
Că omul jos e trecător
Ca lumânarea-n sfeșnic
Ce-și pregătește în splendori
Acasă locul veșnic.
Aicea jos noi toți trăim
Precum intr-o chirie
Dar casa sus ne-o pregătim
La Domnu-n veșnicie.
Sau cel puțin asa ar fi
De sfântă trebuință
Când aripile s-or ivi
Spre noua locuință.
*
Și conștienți de-al Său Cuvânt
De-nsemnătatea-i mare
Ar trebui ca orișicând
Să fim în cercetare.
Deci pregătiți pentru Hristos
Cu candelele-aprinse
Si dezlipiți de tot ce-i jos
Cu aripile-ntinse
Ar trebui să fim mereu
Mireasă sfântă-n noapte
Cu foc aprins din Dumnezeu
Și luminând departe
Să vadă Mirele iubit
Mireasa că-l așteaptă
Să intre-n Locul mult dorit
Fecioara înțeleaptă.
***
Cu-amărăciune mă întreb:
Câți mai slujim pe Domnul?
Câți așteptăm cerul etern
Sau câți dormim azi somnul
Ce ca-ntr-o pânză i-a cuprins
Pe cei făr de putere
Ce-s cufundați în visul nins
De foamea dup-avere?
Privesc in jurul meu mâhnit:
Tot mai putini stau gata
Cu candela aprinsă-n timp
Să zică:Maranata!
Căci cei mai mulți au adormit
În vise maiestuoase
Mirele-aproape c-a sosit
Iar ei visează….case…
Și proprietăți.Provizii mii
Că doar….să le ajungă!…
Vină și alți bani,câți or fi
Ca-ntr-o uriașă pungă..
Bineveniți sunt orișicând!
Cinstiți???..nu mai contează!…
Un rost s-avem vrem pe pământ
Și-un nume, mai cu vază!
-Frate iubit, să ne unim
Mai mulți la rugăciune
-De asta frate, nu am timp
Fac lucruri totuși bune
Dobânda-i mare, eu trudesc
Până-n târzie seară
Chiar și-n picioare ațipesc
Cum, rugăciune iară?
Doar mici exemple oglindesc
Cruda realitate
De cer mulți nu-și mai amintesc
De ei e prea departe..
Lucrarea Tatălui ceresc
A fost înlocuită
De visul lacom, pământesc
Ce va pieri-ntr-o clipă..
Îi chemi și-ncerci să-i motivezi
Cu drag la Închinare
Dar dragostea mai poți să crezi
Că-i țelul lor cel mare?
Nu, mai degrabă ar lovi
În tot ce-i bun, cu silă
Și-n roada firii ar dospi
Râzând ei, fără milă….
***
E-aproape doisprezece. Știu.
E-aproape miezul nopții
Eu totuși gata vreau să fiu
Să trec de pragul porții
Și-n zbor să mă ridic spre cer
Cu toți cei dragi din casă
Către iubitul din Etern
Noi, fiind a Sa Mireasă.
Cu candelele luminând
De focul veșniciei
În zbor ne-om înălța cântând
Spre țara bucuriei
Rămână dar în urmă jos
Pungile mari și sparte
Ce s-or topi-n foc nemilos
De cerul sfânt departe.
*
Ce trist va fi insă de cei
Ce-au auzit Cuvântul
Dar au iubit fără temei
Averea și pământul.
Cine e sfânt, sfintească-se
Și să lepede somnul
Căci în curând spre glorie
Ne va nălța-n zbor Domnul.

Emanuel Hasan

Chemarea la o relaţie personală

“Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: “Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. “Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera.

Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

Oswald CHAMBERS