La ce e bună ispita?

“Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

Oswald CHAMBERS