Mi-e dor de casa părintească

Mi-e dor de casa părintească
De locul unde m-am născut,
O! De anii scumpi copilăriei –
Unde cu drag i-am petrecut.

Şi unde în viaţa cea normală
Printre familie şi-ntre vecini,
Făcutu-mi-am noi orizonturi
În juru-mi că nu sunt străini.

Mi-e dor de prispa acoperită
Ce-atunci când ploua afară,
Ne stângeam sub ea privind
Cum plouă-n zilele de vară.

Şi ne era drag ca s-admirăm
Cum ploaia-n picurii-n rafale
Făcea clăbuci de spumă mari
Care curgeau pornind la vale.

Mi-e dor de-ntinsa bătătura
Când după ploaie începeam
Să ne-adunăm pentru joacă
Şi-aşa de mult ne bucuram!

Nu simţeam când trece ziua
Şi mulţumiţi cu gânduri bune
Ne regrupam urcând în casă
La ceasul sfânt de rugăciune.

Flavius Laurian Duverna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s