LA MULȚI ANI, IOSIF ȚON!

Ciprian I. Bârsan

Născut în 30 septembrie 1934, în satul Gârbovița, jud. Alba, IOSIF ȚON este cea mai importantă figură publică a baptiștilor români și cea mai vocală figură contestatară dintre evanghelicii români la adresa regimului comunist.

Reprezentant de seamă al intelectualității evanghelicilor români, profesorul și pastorul Iosif Țon este considerat cel mai bun scriitor român creștin în viață.

Este iubit și hulit deopotrivă de cei care-l cunosc. Este neînțeles deseori chiar de cei care i-au fost aproape. Sunt mulți care îi aduc fel de fel de acuzații, care i-au criticat și încă îi mai critică lucrarea, dar Iosif Țon continuă, în ciuda opozițiilor, să-L servească pe Dumnezeu.

Îi urez multă sănătate și multă putere de muncă! Cred că mai are foarte multe de oferit celor peste care Dumnezeu l-a așezat ca păstor și învățător!

La mulți ani binecuvântați, cu credință, nădejde și dragoste!

Cu deosebită considerație,

prof. Marius Cimpoae si pastorul Daniel-Cristian…

Vezi articolul original 1 cuvânt mai mult

Precum cuiul lui Pepelea

—Oare cine bate-n poartă
Chiar acum, la ora asta?
Îl priveste lung nevasta:
—E Pepelea, negreșit;
Poate are chef de ceartă
Fiindcă ieri nu l-am primit.

L-am văzut pe la amiază
Și-am pus ivărul pe ușă
Avea-n mân-o nuielușă
Și-ncerca zăvorul printre
Gard, că tot nu mai contează
Dacă-l lași sau nu să intre.

Uite-așa ne-a dus cu preșul
Să-l lăsăm să bat-un cui
În perete. Și-acum nu-i
Zi să nu ne viziteze.
Ăsta ne-a fost nouă greșul:
Nu ne-au fost mințile treze.

—Da, femeie, cum să-ți spun
N-am avut vreo bănuială
Mă gândeam că-i ca o boală,
Cum l-apucă-aşa îl lasă.
Și c-un preț atât de bun
Cum să nu-ți dorești o casă?

Dac-așa ne-am înțeles,
Chiar de nu-i decât un cui,
N-ai ce-i face-i lucrul lui.
M-am gândit la o chichiță:
Ca să mai scăpăm de stres,
Batem cuiul în portiță.

—Și chiar crezi c-ai reuși
Ca să-l faci să se-nvoiască?
Și-atunci cum să se mândrească
La toți oamenii din sat
Că el poate păcăli
Cel mai tare avocat?

Ai văzut la el tupeu,
Să ne pună în odaie
Pelerina cea de ploaie
Și-un cojoc tot plin de lațe?
Oare nu îi vine greu
Tot aici să și-le-agațe?

Am semnat și nu se lasă!
Printre rude a vorbit
Că, de-o fi prea oboist,
O să trag-un pui de somn
Lângă cui. Iată că-n casă
Ne va fi Pepelea domn.

Și-asta în curând, bărbate…
Dar ce văd eu, tu zâmbești?!
—Deh, nevastă, ți-amintești
Cum stăteam în casa noastră
Cu doi pruni și-un măr în spate
Și mușcate la fereastră?

Dar, dacă l-același preț
Am găsit o casă mare,
Am vândut-o și se pare
Că a fost mare greșeala:
Ne-am vrut traiul mai măreț
Dar stricarăm socoteala.

Că de când cu-această casă,
Nu ne-am mulțumit așa:
Tu ai vrut mereu ceva,
Ai vrut haine și broboade,
Ca să fii cea mai frumoasă;
Eu am spus că nu se cade.

—Da, bărbate, nu spun „Nu”,
Dar de la o vreme-ncoace
Chiar nimica nu îți place,
De ce strângi, tot strângi mereu.
Ne-am schimbat și eu, și tu
Și-am uitat de Dumnezeu.

Nu am cercetat săracul,
Pe bolnavi n-am mângăiat,
Cu ceilalți nu ne-am rugat,
Am greșit, așa cum spui,
Și Pepelea-a pus capacul
Când și-a amintit de cui.

—Nu, nevastă, asta-i clar,
Nu-i Pepelea vinovat
Pentru-al meu și-al tău păcat.
Am crezut c-un păcățel
E micuț și trece, dar
Vine altul lângă el.

Și acuma – să dormim
După ce ne vom ruga,
Fiindcă mâine-i ziua grea:
Să ne-ajute Dumnezeu
Împreună să pornim –
Carul, calul, tu și eu.

Bine că am înțeles
Ce ușor se-nșeală omul;
N-avem rădăcini, ca pomul,
Să stăm țepeni. Cu credință,
O să mergem iar spre șes
Să-ntocmim o locuință.

Nu dăm nimănui de veste,
Nu ne mai uităm ‘napoi,
Ci ne-ntoarcem amândoi
Spre meleagurile-acelea,
Căci această casă este
Ca și cuiul lui Pepelea.

Viorica Mariniuc 

Mandatul chemării

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi “vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce “vinul” şi “pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

Oswald CHAMBERS

​Unii vin la adunare ca sa faca o schimbare…

Ciprian I. Bârsan

Unii vin la adunare ca sa faca o schimbare,

Altii vin la adunare ca sa faca o plimbare

Unii vin la adunare sa gaseasca partasie,

Altii vin la adunare pentru vorbarie

Unii vin la adunare dorind sa se pocaiasca,

Altii vin la adunare doar prieteni sa intalneasca

Unii vin la adunare sa invete de Isus,

Altii vin la adunare sa se intalte tot mai sus

Unii vin la adunare sa ofere dragoste ,

Altii vin la adunare sa fie pacoste

Unii vin la adunare sa obtina biruinta,

Altii vin la adunare din obisnuista

Unii vin ca sa se alimenteze,

Altii vin la adunare numai sa se informeze

Unii vin sa-si modeleze caractelerul pentru cer,

Altii vin la adunare ca sa doarma mai lejer

Unii vin la adunare inima sa-si daruiasca,

Altii vin numai sa se odihneasca

Unii vin plin de un respect prea sfanta,

Altii vin la adunare ca la…

Vezi articolul original 103 cuvinte mai mult

Mai este iertare?

1. În fața tronului de har,
Cu-o inimă zdrobită
O rugă-aduc și am un dor
Să-mi fie împlinită.

2. Eu vin așa cum mă cunoști:
Netrebnic, cu rușine,
Și, Doamne, înc-o data-Ți cer
Să Te înduri de mine.

3. Nu-s vrednic eu de harul Tău,
Nu-s vrednic de-ndurare.
Sunt un mișel, un păcătos,
Dar vreau să-Ți cer iertare.

4. Mă uit cu scârbă-n viața mea
Și îmi aduc aminte
Ce dor era-n sufletul meu
De lucrurile sfinte…

5. Cum Te iubeam și Te doream
Și chiar în miez de noapte
‘Nălțam spre Tine rugi fierbinți
De lacrimi înecate.

6. Atunci întruna mă sileam
Să-ți plac Isuse, Ție.
Cuvântul Tău și Legea Ta
Îmi erau bucurie.

7. În dragostea dintâi eram,
De jertfă mereu gata.
Și-atunci credeam că-n mâna Ta-i
Cununa și răsplata.

8. Întreaga lume o priveam
Ca drept deșertăciune.
Plăcerea mea era atunci
Cu Tine-n rugăciune…

9. Dar m-am răcit și am pierdut
Gustul lucrării sfinte.
Nu mai simt harul Tău, Isus,
Cum îl simțeam ‘nainte.

10. Nu mai curg lacrimi pe obraz
Când mă gândesc la Tine,
Nu mai aud susurul blând
Trecând pe lângă mine…

11. Mă înfior că sunt pierdut,
Că nu mai am ieșire,
Că n-am vegheat
Și m-am lăsat căzut în ațipire.

12. C-a Ta iubire am trădat
În rânduri fără număr…
Și când încerc să mă ridic,
Simt crucea grea pe umar.

13. Încerc să mă întorc din drum,
Și mi-e cu neputință,
Încerc să mă gandesc la rai,
Dar nu mai am credință.

14. Mă simt pierdut, c-adeseori
În mine duhul tace.
Și-s vinovat, că am făcut
Ce-am zis că-n veci n-oi face.

15. Încerc să mă trezesc din somn,
Din ațipirea-i sumbră,
Și-n loc să ies din starea mea,
Mă adâncesc în umbră…

16. Mă hotărăsc să-mi fac mai des
Timp pentru rugăciune,
Dar tot bolborosesc mereu…
Nu pot prea multe spune.

17. Dar inima-mi tânjește-n piept,
Doresc să îmi schimb starea,
Dar n-am putere căci ades
Prea grea îmi e cărarea.

18. Ceea ce fără sa cârtesc
Făceam odinioară,
Acum cu greu mă tot silesc
Să fac și mi-e povara.

19. O, Doamne, mai există har
Pentru un om ca mine?
Mă mai primești acum, când vreau
Să mă întorc la Tine?

20. Mai ai, în mila Ta, un strop
de leac de vindecare,
Să-mi vindeci sufletul bolnav,
Să-mi vindeci a mea stare?

21. Mai pot eu, ca fiu rătăcit,
Să mă întorc acasă?
Mai este pentru mine har
Să stau cu Tin’ la masă?

22. N-am niciun merit să-ndrăznesc
Să Te mai numesc „Tată”…
Nici să încerc să mai ridic
Ochii spre cer vreodată.

23. Sunt vrednic să mă părăsești,
Să nu-ți pese de mine,
Căci am făcut cu ce mi-ai dat
Mai mult rău decât bine…

24. Dar, totuși, este-un Nume scump
Și-un Miel de ispășire
Ce stă la dreapta Ta acum
Și face mijlocire!

25. În Numele Isus Hristos
Și-al jertfei fără pată
Vin azi să-Ți cer sa te înduri
De mine, înc-o dată.

26. Lasă un strop de sânge sfânt
Să-mi facă azi spălarea
Și mângâiat și fericit
Vreau sa-Ți simțesc iertarea.

27. Sa-Ți simt atingerea de sus,
Cu leac de vindecare
Și ca ologul din pridvor
Să sar drept în picioare!

28. Să simt, prin Duhul Tău ceresc,
O sfântă-nviorare,
Și sufletul împovărat
Să simtă dezlegare.

29. Căci Te doresc cum cerbul
Doar izvorul îl dorește
O, Doamne, umple-mi inima
Ce după Tin’ tânjește!

30. Dezleagă orice lanț străin,
Frânge orice robie,
Durerea sufletului meu
Transform-o-n bucurie!

31. Leagă-mi Tu rănile ce dor,
Ridic’-a mea povară
Și lasă-mă să simt din nou,
În suflet, primăvară.

32. Inima mea, cu funii noi,
De Tine azi o leagă,
Să nu mă mai despart de-acum
De Tine-o viață-ntreagă!

33. Și dă-mi de azi un cuget nou
Și-o minte înțeleaptă,
Să nu-mi abat pașii de-acum
De pe cărarea dreptă.

34. Înviorează duhul meu,
Mărește-mi Tu credința,
Să pot zări din nou un rai,
Răsplata, biruința!

35. Să simt din nou în rugăciuni
Cu Tine, partașia
Și să nu-mi mai lipsească-n veci
Din suflet bucuria!

36. O, Doamne, ascultă ruga mea,
Privește-a mea dorință!
Și ajuta-mă să mă întorc
La vechea pocăință.

37. Iar Duhul Tău și pacea Ta
Sălășuiască-n mine
Călăuzindu-mi pașii mei
Până în cer, la Tine!
Amin

Anonim. Daca stie cineva autorul sa mi-l spuna si mie ca sa il adaug:)

Conştiinţa chemării

„Căci trebuie s-o vestesc; Şi vai de mine daca nu vestesc Evanghelia.” 1 Corinteni 9:16

Noi suntem tentaţi să uităm atingerea mistică, supranaturală a Lui Dumnezeu. Dacă poţi spune exact unde ai primit chemarea Lui Dumnezeu şi o poţi explica în amănunţime, mă întreb dacă ai fost vreodată chemat cu adevărat. Chemarea Lui Dumnezeu nu vine în felul acesta, ea este mult mai supranaturală. Înţelegerea ei poate veni ca un trăznet sau ca un răsărit treptat, dar, oricum ar veni, ea vine cu sentimentul supranaturalului, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, întotdeauna însoţită de o aureolă. In orice moment poate apare conştiinţa neaşteptată a acestei chemări incalculabile, supranaturale şi surprinzătoare care ţi-a cuprins viaţa – “Eu te-am ales”. Chemarea Lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu mântuirea şi sfinţirea. Nu eşti chemat să predici Evanghelia pentru că eşti sfinţit; chemarea de a predica Evanghelia este cu totul diferită. Pavel o descrie ca pe o sarcină pusă asupra lui.

Dacă ai înăbuşit marea chemare supranaturală a Lui Dumnezeu în viaţa ta, revizuieşte împrejurările în care te afli şi vezi unde nu Dumnezeu este pe primul loc, ci propriile tale idei despre slujire sau capacitatea ta naturală. Pavel a spus: “Vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” El a înţeles chemarea lui Dumnezeu şi nu şi-a irosit puterea cu altceva.

Dacă cineva este chemat de Dumnezeu, nu contează cât de nefavorabile sunt împrejurările, orice forţă care lucrează în viaţa lui va duce în final la împlinirea scopului Lui Dumnezeu. Dacă lucrezi potrivit scopului Lui Dumnezeu, EI va aduce armonie nu numai în viața ta conştientă, ci şi în toate zonele adânci ale vieţii tale la care nu poţi ajunge.

Oswald CHAMBERS

 

BĂTRÂNEȚE

Ciprian I. Bârsan

Aș vrea ca să mă ierți copile

Că n-am să-ți las în urma mea palate,

Am fost sarac dar te-am crescut pe tine,

Nu am știut că într-o zi vei fii departe.
Nu dragul meu copil, eu n-am furat

Și n-am averi să-ți las ca moștenire,

N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,

Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.
Dar ai crescut copile și-ai plecat,

Și tu și sora ta v-ați dus mânați de soartă,

Eu am rămas cu sufletu-ntristat

Și încă va aștept plângând singur la poartă.
Și știu că uneori va mai gândiți la mine

Dar viața voastră nu-i ușoară,

Acum când zilele-mi sunt mai puține

Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.
Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,

Dar nu mă plâng și nu va chem,

Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea.

Fără regrete și-ndoiala eu…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult

Povestea cinstei

Povestea cinstei se așterne
Ca mitul vechi descris în cărți.
A hainei sale albe trene
Sunt împărțite-n multe părți…

Povestea cinstei se destramă,
Iar haina ei s-a tot scurtat.
E doar un mit, e mai cu seamă
Legenda unui timp uitat.

Vorbeau părinții și străbunii
De voalul ei curat, senin.
Azi spun cei mulți că doar nebunii
Mai poartă haina ei de crin.

Povestea cinstei: câți s-o creadă?
Căci prea curând s-a transformat.
Rămâne astăzi o șaradă,
Talent și scop deșart mimat.

Dar Domnul nostru ne așteaptă,
Pe calea cinstei să trăim
În viața noastră prin har dată!
Spre slava Lui cinstiți să fim!

Ajute Domnul voii slabe!
Ajute pasului slăbit!
Cinstiți să fim, în haine albe,
Spre slava Mielului jertfit!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

“Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos.

Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea Lui Isus transformă şi străpunge. Eşti “blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale, dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.

”Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul “lucru bun’”, din perspectiva Lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte.”Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. “Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

Oswald CHAMBERS

Pentru ca Dumnezeu a vrut din nou sa ne dea har! Botez 24 septembrie!

Ciprian I. Bârsan

1415 Noons Creek Dr Coquitlam, BC, V3E 2T7, Canada

Vezi articolul original