Te văd mai fericit

Te văd mai fericit, mai optimist
Înseamnă c-ai primit Cuvântul
Erai pe panta spre ținutul trist
Dar de-azi spre Rai îți e avântul.

Îți văd doar zâmbete-n priviri
Iar graiul tău acum e dulce
Ți-e gându-acum spre împliniri,
Spre tot ce Fiu-ți poate-aduce.

Te văd mai plin de tinerețe
Ești gata s-ajuți unde-s nevoi
Surâsu-ți e-n stare să dezghețe
Lăuntru-ngreunat de lut și sloi.

Te văd îndrăgostit de lucru-n vie,
De tot ce-L onorează pe-Adonai
Și-atunci când ai compus o melodie
Ai scris-o îmbrăcat în albul strai.

Așa te văd, așa o să te vadă
Toți ce lucrează, harnici, pe ogor
Pe mulți îi vei ghida să creadă
Că Fiul păcii-i cel mai bun păstor.

Te văd mai optimist, mai fericit
Înseamnă că păstrezi solia
Cu care Cerul te-a învrednicit
Să-i promovezi mesajul, temelia.

George Cornici

Teologia odihnei

“De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Matei 8:26

Când ne este frică, nu putem face nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu, dar Domnul nostru are dreptul să Se aştepte ca cei care cheamă Numele Lui să aibă o încredere deplină în El. Dumnezeu aşteaptă de la copii Săi să se încreadă atât de mult în El, încât în orice criză să se poată baza pe ei. Însă noi ne încredem în Dumnezeu până la un punct, apoi ne întoarcem la rugăciunile elementare, pornite din panică, ale celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Ne pierdem cu frica, arătând prin aceasta că nu avem nici cea mai mică încredere în El şi în cârmuirea Lui asupra lumii; El pare că doarme, iar noi nu vedem în faţa noastră decât valuri uriaşe.”O, puţin credincioşilor!” Ce durere ascuţită trebuie să-i fi cuprins pe ucenici – “Iar am eşuat!” Şi ce durere ne va străpunge şi nouă inima când vom realiza dintr-o dată că am fi putut aduce bucurie în inima lui Isus dacă ne-am fi păstrat încrederea în El, indiferent ce se afla înaintea noastră!Sunt momente în viaţa când nu există nici o furtună, nici o criză şi facem tot ce putem din punct de vedere uman; dar atunci când apare o criză, noi arătăm deodată în cine ne încredem.

Dacă am învăţat să ne închinăm lui Dumnezeu şi să ne încredem în El, criza va arăta că putem merge până la zdrobire fără să ne pierdem încrederea în el. Am discutat mult despre sfinţire, dar care va fi rezultatul ei în viaţa noastră? Ea trebuie să se arate în faptul că ne odihnim în Dumnezeu, o unire care ne va face nu numai să fim fără vină înaintea Lui, ci şi o mare bucurie pentru El.

Oswald CHAMBERS