E minunat și te iubește…

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău
pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. Ps. 8:1.
____________________________________________________

În alergare – călător, ascultă un tril de păsărele!
Privește un soare lucitor și-o armonie dintre stele!

Privește o floare-n frumusețe, ascultă un susur de izvor,
Un fluturaș ce-ți dă binețe, în tandrețea fină un fulgușor…

Codrul tainic, minunat, câmpiile mănoase-n zare,
Oceanu’ învolburat, muntele tenace, tare,

Un nouraș, ce iute fuge și-un curcubeu frumos pe cer,
Ploaia ce rod bogat aduce, vântul ce pare un mister,

Admiră un apus de soare, roua-n sclipiri mărgăritare,
Universul în splendoare, zile, nopți în îngânare,

Opera măreață – omul, sculptura Mânii Grandioase,
Toate-ți spun: nu vezi pe Domnul? El dă creației radioase:

Suflare, mers, succesiune  în Cuvânt Divin și Creator!
Necuprins de rațiune, Strălucitor Făuritor –

Te vrea între îngeri mii și mii, în străluciri mărețe, sfinte!
O cât mai stai? Hai vino! Vii? – Chemarea vieții ia aminte!

Superbă-i Mâna Ziditoare, Magnifică, Divină, Sfântă!
Tot ce vezi mai ține-n floare și vorbește, te încântă:

Cu a Lui răbdare și iubire, cu a Lui milă, șanse – mii!!!
Acceptă-l Domn! Fii în sfințire, și-i fi mai sus de galaxii!

Azi, El mai e Mântuitor, Salvator și Grațiere,
Mâine – Drept Judecător… Respingi? Renunți? – Îți vrea înfiere!

Azi mai poți! Mâine nu știi… Azi mai ești! Mâine cum stai?
Iubirea nu-i nesocoti! Când viața nu-i decât un pai…

O floare în bătăi de vânt, un abur ce apare-n zare,
Cosit ca iarba ești în câmp… Vino-n Brațul de Salvare!

Lidia Cojocaru 

Anunțuri

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

„Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.” Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: “Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la “Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.

Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi, ci a ceea ce pune Dumnezeu în noi: nu este vorba despre virtuţi naturale, despre tărie de caracter, cunoştinţe sau experienţă – toate astea nu sunt de nici un folos aici. Singurul lucru care are valoare este să fim pătrunşi de marea chemare a lui Dumnezeu şi să fim făcuţi prieteni şi tovarăşi ai Lui (conform textului din 1 Corinteni 1:26-31). Prietenii Lui Dumnezeu sunt oameni care îşi cunosc sărăcia. El nu poate face nimic cu omul care crede că Îi este folositor lui Dumnezeu. În calitatea noastră de creştini, noi nu urmărim deloc cauza noastră, ci cauza Lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată a noastră.

Noi nu ştim care este scopul Lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm intactă relaţia cu El, orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să ştirbească relaţia noastră cu Dumnezeu; dacă ceva reuşeşte s-o strice, trebuie să ne rezervăm timp pentru a o remedia. Lucrul cel mai important în creştinism nu este lucrarea pe care o facem, ci relaţia pe care o avem, precum şi atmosfera creată de această relaţie. Aceasta este tot ceea ce ne cere Dumnezeu să căutăm şi este lucrul care e în permanenţă atacat.

Oswald CHAMBERS