Absolut și misterios

Sunt spuse multe prin tăcere,
Mai grele chiar ca prin cuvânt,
Dar nu tot timpul prin zabrele,
Cu-a hainei sale lungi mistere,
Conduce la deznodământ.

Pământul, viața, universul,
Sunt semne mari din absolut!
Cum fiecare-și știe mersul
În tainic, veșnic și imensul
Tipar ce-n toate e văzut!

Mister: e scurta definiție
A-ntregului din absolut!
Noi nu cunoaștem compoziție,
Vedem mai mult prin intuiție,
Suntem creeați din duh și lut!

Încerc cu mintea a pătrunde
Dincolo de ce văd și simt,
Dar nu găsesc nicicum, niciunde,
Pe valul de mister o punte,
O ușă-n zidul de granit!

Privesc în timp, în propria-mi viață
Și-n viața semenilor mei,
Și văd atâția nori și ceață,
Prăpăstii reci, veșmânt de gheață,
Ai morții soli și ura ei!

Văd des cum cerul se închide,
Cum soarele rămâne mut
Și-a sale raze reci, livide,
Par suliți lungi, priviri morbide…
Sfârșitul pare început.

Și-atunci, slăbiți de-al groazei vânt,
Cu pieptul ars pe-altar de chin,
Lipsiți de vlagă-n trup și gând,
Speranța pierdem și, plângând,
Gustăm mai mult, mai mult pelin!

Și tot ce-a fost vre-odată logic,
Acum complet e ne-nțeles!
Și glasul ce cânta eroic,
Acum vorbește doar ironic
Despre ilustrul univers!

Ce am crezut ieri cu tărie
Și nimeni nu ne-ar fi clintit,
Astăzi lăsăm în neagra glie!
Uităm că lumea este vie
Urmând traseul definit!

Adeseori astfel străbatem
Cărarea către absolut.
Și în mister cu greu ne zbatem,
Să așteptăm nu mai putem,
Ni-e teamă de necunoscut!

Când cerul pierde din culoare,
Pământul când tresare greu,
Cu frică pierdem din răbdare
Și, nevăzând nimic în zare,
Uităm, plângând, de Dumnezeu!

Uităm, Isus, lovit de bice,
Scuipat de toți și luat în râs,
Cum greu purtându-și trista cruce
Mergea pe drumul ce conduce
Spre dealul unde-a fost străpuns!

Uităm privirea-n lacrimi calde
Ce căuta lumina-n nori,
Printre rabini și-a Romei hoarde,
Printre-ai Săi frați cu inimi calde,
Printre ai morții reci fiori!

Și nu doar crucea I-a fost parte,
Să stea între tâlhari lovit:
El a plătit a noastre fapte,
Cum clar stă scris în sfânta Carte!
Prin El Lumina am zărit!

I-a fost sortit să bea veninul
De noi, de toți, pe rând turnat!
Deși amar precum pelinul,
Nu s-a oprit să-și dea căminul
Pentru Pământul întinat!

Deși cunoaștem azi istoria,
Deși vorbim de El mereu,
Când El din ceruri își dă voia
Ca să gustăm puțin nevoia,
Dușman ne pare Dumnezeu!

Sunt multe cărți, multe cuvinte,
Doctrine pro și contra Lui…
Dorim și cerem daruri sfinte,
Pământul vrem să ia aminte:
A fost salvat prin lemn și cui!

Vorbim mereu, cunoaștem multe,
Și mult le spunem tuturor!
Am vrea ca toți să ia aminte
La ce le spunem prin cuvinte:
Să-și cerceteze viața lor!

Dar, oh, de-am ști mai mult prin fapte
Să arătăm ce-a fost Isus:
Se cere viață-n calitate,
Nu vorbe bune-n cantitate,
Când soarele este apus!

Doresc ca Tatăl să ne poarte
Pe al Său braț curat și sfânt!
Când calea se afundă-n noapte,
Când ne-nspăimânt-a morții șoapte,
În mâna Lui să stăm cântând!

Căci în mister creat-a totul
Și El domnește-n absolut!
Noi nu știm când se stinge focul,
Dar știm: Hristos e antidotul!
El l-a înfrânt pe Belzebut!

El ne veghează pașii-n noapte
Când spunem: „clar că m-a uitat…”
Când Îl chemăm El este-n toate
Puterea noastră, în dreptate!
Slăvit să fie ne-ncetat!

Emanuel Adrian Vlaicu 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s