Dumnezeu este suveran

“Cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer?” Matei 7:11

Isus fixează reguli de conduită pentru cei care au Duhul Lui. Prin argumentul simplu al acestor versete, El ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gândul că Dumnezeu deţine controlul asupra tuturor lucrurilor, ceea ce înseamnă că ucenicul trebuie să aibă permanent o atitudine de încredere desăvârşită şi dorinţa de a cere şi de a căuta.

Fixează-ţi în minte ideea că Dumnezeu este prezent. Dacă acest lucru este fixat în mintea ta, atunci, când vei trece prin greutăţi, îţi va fi la fel de uşor ca şi respiraţia să-ţi aminteşti: “Tatăl meu ştie toate acestea!” Nu este nici un efort, acest gând vine în mod natural atunci când ne presează problemele. Înainte obişnuiai să ceri ajutor de la o persoană sau alta, dar acum noţiunea controlului divin devine aşa de puternică în tine, încât întotdeauna mergi la Dumnezeu. Isus fixează regulile de comportare pentru cei care au Duhul Lui şi aceste reguli funcţionează pe baza următorului principiu: Dumnezeu este Tatăl meu. El mă iubeşte. El nu va uita niciodată nimic, aşa că de ce să mă îngrijorez?

Sunt situaţii, spune Isus, când Dumnezeu nu poate îndepărta întunericul de la tine. dar şi atunci trebuie să te încrezi în El. Uneori Dumnezeu îţi poate părea a fi un prieten lipsit de bunătate, dar nu este aşa; Îţi va părea a fi un tată denaturat, dar nu e aşa; Îţi va părea a fi un judecător nedrept, dar nu este aşa. Păstrează tot mai puternic în mintea ta ideea că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă în viaţă fără ca voia lui Dumnezeu să fie în spatele acelui lucru, de aceea, te poţi odihni cu încredere deplină în El. Rugăciunea nu este doar o cerere, ci o atitudine a minţii ce produce atmosfera în care a cere este ceva perfect natural. “Cereţi şi vi se va da.”

Oswald CHAMBERS

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Dumnezeu este suveran&8221;

  1. Multumesc din suflet pentru toate articolele ,indemnurile utile care ma ajuta foarte mult ,in dobindirea cunoasterii si intelegerii relatiei mele cu Dumnezeu si Isus Hristos relatie care a fost si pana acum ,dar nu la un nivel inalt .

    Apreciat de 1 persoană

    • Ma bucur si eu din tot sufletul ca aceste meditatii, cantari si poezii va sunt de mare folos pentru cresterea spirituala si apropierea de Domnul Isus! A Lui sa fie lauda pentru toate acum si in vecii vecilor!
      Fiti binecuvantata impreuna cu toata casa dvs! O saptamana pe inaltimi!

      Apreciază

  2. Multumesc din suflet pentru toate articolele ,indemnurile utile care ma ajuta foarte mult ,in dobindirea cunoasterii si intelegerii relatiei mele cu Dumnezeu si Isus Hristos relatie care a fost si pana acum ,dar nu la un nivel inalt .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s