Ca eroii Vechiului Testament

Precum Ilie, să ne îmbrăcăm cu curaj
Să nu ne înfrice un dezolant peisaj
În lupta cu uriași să fim temerari
C-așa procedează vitejii stegari.

În orice-mprejurare ca Daniel să fim
În rugă pe Domnul vieții să-L întâlnim
De la eroii Scripturii putem să-nvățăm
Mireasma ființei spre Cer s-o-nălțăm.

Ca Noe, cu credincioșie, să construim
Tot ce ne spune Tatăl, pe care-L iubim
Râdă lumea în hohote; știm Cine-i El
Nicicând nu respingem neprihănitu-I apel.

Ca Iov cu răbdare traiul să-l ornăm
C-atunci recunoștință Păstorului dăm
Vom depăși necazuri ce vin să ne ia
Bucuria din suflet cu tot ce-are ea.

Să fie-n noi, ca-n Neemia, dorul aprins
Să putem reaprinde un foc ce s-a stins
Și tot ce vântul a dat jos în țărână
Să fie-nălțat la starea unde-i lumină.

Umblarea cu El, Tatăl eternelor glorii
De la Enoh o-nvățăm, nu din sumbre istorii
Pierduți am fi fără prezența-I constantă
Ne-am prăbuși pe-acea nesfârșită pantă.

De-nțelegem rostul, ca-n vechime Estera,
Întâi va fi slujirea și-apoi cariera
Și-or răsări rezultate cum nu ne-am gândit
Și-om fi împliniți prin ce-am dobândit.

Fiind pilde vii, toți, pot să ne-nvețe,
Să dea vorbe-nțelepte și multe povețe
De le urmăm exemplul la fiecare pas,
Oricând, vom depăși al încercării ceas.

George Cornici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s