Când te chinuieşte nesiguranţa- Charles Haddon Spurgeon

Desprinși de lumea efemeră

Total desprinși de lumea efemeră
Cu-avânt călătorim spre-o altă emisferă
Dăm la o parte piedici plantate pe cărare
De slujitori ce vin din densa-ntunecare.

Călăuziți de Raza cea sfânta a-nvierii
Știm că ajungem în Țara Primăverii
Alături de drumeții ce poartă-n suflet dorul
Să mai asculte-odată ce spune Ziditorul.

Talazurile-s mari și vin ca să distrugă
Un gând înmiresmat și-ndemnul pentru rugă
Dar melodia dragă printre dureri compusă
Calmează frământarea peste ființă pusă.

În zilele toride văpăile sunt stinse
De ploile curate din Paradis desprinse
Durerea survenită în luptele acerbe
E transferată-n spațiul minunilor superbe,

Și-atunci pătrund în noi astrale revelații
S-avem spre tot ce-i sfânt divine aspirații
Și iar ne copleșește vreun fapt descris în Carte
Și știm că de Mesia, nicicând, nu ne-om desparte.

Desprinși de greutatea născută-n nepăsare
Simțim cum Duhul Sfânt aduce ușurare
Se-așează-n noi, duios, o tainică simțire
Ce-o vom păstra, mereu, ca hrană și-amintire.

Uniți fiind cu Cerul străbatem labirintul
Păstrăm încredințarea, păstrăm curat veșmântul
Trăim în mediu-n care Lumina e sfidată
Dar la final de drum ne-așteaptă o răsplată.

George Cornici

A-ţi găsi personalitatea in focul întristării

“Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas.

Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire.

Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face “hrană” pentru alţi oameni.

Oswald CHAMBERS