Testul lui Socrate

Ciprian I. Bârsan

Socrate, era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întalnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus: “Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?”“Stai o clipă,” îi replică Socrate. “Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.”

“Trei?”

“Așa este,” a continuat Socrate. “Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui.

Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”

“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”

“E-n regula,” zise Socrate. “Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu.

Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”Citat-Socrate“

Nu, dimpotrivă…”

Vezi articolul original 98 de cuvinte mai mult

Când iubești lumina

Când iubeşti lumina şi te scalzi în soare,
Uiţi de întuneric şi de ce te doare.
Uiţi că mai sunt alţii ce gândesc la rău,
Vezi numai prieteni împrejurul tău.

Când de bunătate inima ţi-e plină,
Nu observi că viaţa nu-i mereu senină
Căci seninul curge din inima ta
Şi cu el pe alţii îi poţi alina.

Când păstrezi în suflet dragoste curată
E prea mult şi-o oră să stai supărată!
Inventezi motive de-a te împăca
Căci pacea-i regină în inima ta.

Când iubeşti dreptatea şi-o faci totdeauna,
Rămâi în picioare când vine furtuna
Căci dreptatea însăşi te va apăra
Cine-ţi sapa groapa, cade el în ea.

Din copilărie, din poveşti cu zâne
Ştim că dintre toate, binele rămâne
Adevăru-nvinge, e de neschimbat
Îţi dă libertate şi-un suflet curat.

Nu-i naivitate cea care te face
Cu o lume-ntreagă să trăieşti în pace,
Ci-i dovada certă, de necontestat
Că eşti om de Domnul binecuvântat.

Nimeni nu-i pe lume fericit ca tine
Dacă totdeauna te lupţi pentru bine
Inima-i uşoară ca fulgul de nea
Şi ţi-e dulce somnul pe perniţa ta.

Zică orişicine orice despre tine,
Tu rămâi temeinic lipită de bine!
Căci, la urma urmei, este viaţa ta
Tu dai socoteală ce-ai făcut cu ea!

Pavel Mariana Florica

Obişnuit cu suferinţa

“Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu.

Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât.

Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

Oswald CHAMBERS