Isuse, mergi cu mine

Isuse, mergi cu mine pe-oriunde mă trimiţi,
atunci şi eu, oriunde, mă duc cu voie bună
şi tot de-acelaşi Lazăr vom fi-amândoi primiţi,
şi tot de-acelaşi Iuda vânduţi vom fi-mpreună!

Ce fericit, Isuse, voi sta de veghe când
Tu, obosit, în luntre, vei adormi vreodată,
nu m-ar clinti nici vântul, nici marea spumegând,
căci luntrea cea cu Tine e-n veci nescufundată.

Frumoasa mea comoară e-aceea din ascuns
ce-am strâns-o-n pâinea dată la mai flămânzi ca mine,
ocările nedrepte plătite-ar fi-ndeajuns
prin sfânta fericire că sufăr lângă Tine.

Isus, mergi mai cu mine atunci când merg lovit
şi stai mai lângă mine când stau pe rug de pară,
să nu port altă vină decât că Te-am iubit,
nici altă apăsare, decât a Ta povară!

Cu Tine-mi trece iarna mai iute ca o zi
şi-mi zboară ca un sunet toţi anii de furtună,
şi vine Veşnicia în care vom prânzi
sub steaguri şi sub raze, cu îngerii-mpreună.

Traian Dorz

Fă un pas înainte in privinţa muncii de rând

“Şi pe lângă aceasta adăugaţi” 2 Petru 1:5, KJV

Voi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. “A adăuga” implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei.

Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă “Isus a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu.

“A adăuga” este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS