Chiar de-i lungă așteptarea

Chiar de-i lungă așteptarea
Știm că vom primi răspuns
Domnul vieții nu-i ascuns
Ne cunoaște întristarea.

Nu am fost dezamăgiți
În cazuri anterioare
Ci-am privit spre sărbătoare
Și-am fost, astfel, întăriți.

Chiar de-i lungă încercarea
Nu abandonăm un trai
Ce-L cinstește pe-Adonai
Și așteaptă vindecarea.

Chiar când crucea greu apasă
O purtăm cu gând senin
Căci trăim doar un destin:
De-a fi parte din Mireasă.

Crezul care s-a format,
În lupte, pe-a vieții cale
(Sau la școli duminicale)
Pe Cristos s-a rezemat.

Chiar de nu primim răspuns
La o cerere ardentă
Starea noastră-i evidentă,
Harul este îndeajuns.

De e astăzi rezolvarea
Sau e mâine…peste-un an
Știm că se-mplinește-un plan
Ce calmează frământarea.

Cum să nu-L glorificăm?
Chiar când așteptarea-i lungă,
Sau când nu e mult în pungă
Mâini spre Slavă ridicăm.

George Cornici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s