E ziua revărsării Tale

Motto: „”Și aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: ‘În zilele din urmă, zice  Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre  vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa visuri. Amin!  F.Ap. 2:16-17.

E ziua Cincizecimii, sfântă sărbătoare!
E ziua revărsării Tale, Sfinte Duh!
A limbilor de foc venite prin văzduh
Și răspândite peste apostoli și acei
Aproape o sută douăzeci de-nvățăcei,
Tot una câte una peste fiecare.

Așa le-ai dat la ucenici putere mare
Ca să vorbească mulțimii adunate
În limbi care de Tine le-au fost date,
Uimind pe cei din zecile de neamuri
Cu vorbirea lor în felurite graiuri,
Dar auzite-n limba lor de orișicare.

L-ai întărit pe Petru de a putut vorbi
Și a răspuns acelora cu văz îngust
Că nu sunt beți, nici plini de must,
Ci se-mplinește Cuvântul din Scriptură
Că Duhul va fi dat la orișice făptură
Când zilele din urmă vor veni.

Și a vorbit cu îndrăzneală și credință
Despre Isus – adeverit de Dumnezeu –
Și de minunile ce le-a făcut mereu;
De răstignirea Lui, de moarte, de înviere,
De înălțare, de Duhul Sfânt plin de putere,
Astăzi turnat după făgăduință.

„Pocăiți-vă, zicea Petru, și vă mântuiți
Din mijlocul neamului acesta ticălos
Și-n Numele Sfânt a lui Isus Hristos
Botezați-vă spre iertarea de orișice păcat,
Și darul Duhului ce azi a fost turnat
După credința voastră-o să-l primiți.”

O, Sfinte Duh! Dumnezeiască Ți-i lucrarea!
Inimile acelora, reci și înghețate,
Prin puterea Ta au fost înflăcărate;
Străpunși în inimă, în urma cuvântării,
Trei mii de oameni au răspuns chemării
Și Dumnezeu primitu-le-a închinarea.

Așa s-a împlinit a Domnului făgăduință
Că nu ne va lăsa orfani nicicând,
Și până se va întoarce El curând,
Ne va trimite-un alt Mângâietor
Ca să ne fie, în veci de veci, apărător
Și ajutor pe calea de credință.

Și-n ziua Cincizecimii, Duhule Preasfinte,
Duh al adevărului, de lume nevăzut
– Că cei din lume nu Te-au cunoscut –
Cu foc din cer Te-ai revărsat ca un șuvoi
Ca să rămâi cu noi și să rămâi în noi,
Lumină și putere-n inimă și-n minte.

În așteptarea clipei când vine izbăvirea,
Dumnezeul nădejdii să ne umple ființa
Cu bucuria și pacea care-o dă credința;
Și prin puterea Ta, cea care ne aduce
Tăria în nădejde, noi să ne putem duce
Până la capăt mântuirea.

În așteptarea trâmbiței care răsună
Rămâi cu noi… O, Duhule Preasfânt!
Că-n pribegia noastră pe acest pământ
Purtăm mereu în inimă un singur dor:
Să Îl vedem pe El venind pe nor
Și să ne duc-acasă, împreună! Amin!

Ioan Vasiu

Cuvântul spus de Dumnezeu

“El însuşi a zis… aşa că putem zice plini de încredere.” Evrei 13:5-6

Cuvântul spus de mine trebuie să se bazeze pe cuvântul spus de Dumnezeu. El spune: “..Nicidecum n-am să te las” şi atunci eu pot spune cu curaj: “Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” – nu voi fi bântuit de nelinişte. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi ispitit să mă tem, dar îmi voi aminti ce a spus Dumnezeu. Voi fi plin de curaj ca un copil care se autoîncurajează ca să ajungă la standardul pe care-l doreşte tatăl său. Credinţa multora se clatină atunci când apare teama; uită înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu, uită să “..respire adânc” din punct de vedere spiritual. Singurul mod de a alunga frica din viaţa noastră este acela de a asculta de cuvântul spus de Dumnezeu.

De ce anume îţi este frică? Nu eşti laş, vei sta faţă în faţă cu lucrul respectiv, dar ai un sentiment de frică. Atunci când nimic şi nimeni nu te poate ajuta, spune: “Dar Domnul este ajutorul meu, în secunda asta, chiar în situaţia mea de acum”. Înveţi să vorbeşti după ce-L asculţi mai întâi pe Dumnezeu, sau vorbeşti mai întâi şi apoi încerci să faci ca vorbele lui Dumnezeu să se potrivească cu situaţia în care eşti? Apucă acel cuvânt spus de Dumnezeu şi apoi declară plin de curaj: “Nu mă voi teme”. Nu contează ce rău sau ce necaz ar fi în cale.

El a zis: “Nicidecum n-am să te las”. Slăbiciunea umană este un alt lucru care se interpune între cuvintele lui Dumnezeu şi ale noastre. Când realizăm cât suntem de slabi în faţa dificultăţilor, acestea devin nişte uriaşi, noi ajungem ca nişte lăcuste, iar Dumnezeu devine o himeră. Aminteşte-ţi cuvântul spus de Dumnezeu: “nicidecum n-am sa te las”. Am învăţat să căutăm după ce am auzit tonul dat de Dumnezeu? Avem întotdeauna curajul să spunem: “Domnul este ajutorul meu” sau cădem în capcana fricii?

Oswald CHAMBERS