Dor de cer…

Atat de greu mi-e in cuvinte
Ca sa vorbesc de dorul meu
Caci ce am eu , e-un dor aparte
E-un dor de Sfantul Dumnezeu.

Cum sa exprimi in limba-aceasta
Si in cuvinte-atat de mici…
In vorbe pamantesti, prin oameni,
Ceva ce poti doar ca sa simti ?

Nici dictionarul cel mai mare
Nici omul cel mai intelept
Nu pot gasi in veci cuvinte
A dorului ce-mi arde-n piept.

Oh , dorul meu , sete de apa
E in desertul cel mai greu
Sete ce poate fi-adapata
Numai de Tatal meu din cer.

Oh, dorul meu ce-mi da vointa
Sa trec prin lava de vulcan ,
Chiar daca doare-acuma tare
Stiu c-am s-ajung in Canaan.

Cat strig, stie a mea fiinta
Ca sa traiesc pe placul Sau
Caci flacara dorului mare
A fost pusa de Dumnezeu.

Acuma Tata, eu iti cer
Ceea ce arde-n pieptul meu
La randul meu sa pot s-ofer
Nespusul dor , un dor de cer…

Danny Dorobantu

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fără încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea.

„Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplină că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre? „Cine cere capătă” (Matei 7:S). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai hun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat.

Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pc care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

Oswald Chambers