„… părtaşi naturii divine. 2 Petru 1:4. ” Bucureşti 2001
Noi suntem făcuţi părtaşi naturii divine prin promisiunile Lui; apoi trebuie să „cultivăm” natura divină în natura noastră umană formându-ne anumite obiceiuri; primul obicei pe care trebuie să ni-l formăm este acela de a recunoaşte tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Insă noi spunem: „O, nu-mi pot permite asta” – una dintre cele mai mari minciuni care a fost vreodată cuprinsă într-o frază.
Este o dovadă de prost gust să vorbeşti despre bani în domeniul material şi la fel este şi în domeniul spiritual; totuşi, vorbim de parcă Tatăl nostru din ceruri ne-a lăsat fără nici un ban! Noi credem că este un semn de reală modestie să spunem la sfârşitul unei zile: „O, m-am descurcat astăzi, dar cu mare greutate”. Şi totuşi. Dumnezeul Atotputernic este în întregime al nostru prin Domnul Isus! Şi El va face ca până şi firul de nisip şi cea mai îndepărtată stea să ne binecuvânteze, dacă vrem să ascultăm de El. Ce contează că împrejurările sunt dificile? De ce n-ar fi? Dacă lăsăm loc autocompătimirii şi ne complăcem în a ne simţi mizerabil, alungăm bogăţiile lui Dumnezeu din viaţa noastră şi îi împiedicăm şi pe alţii să aibă parte de ele. Nici un păcat nu este mai mare decât păcatul autocompătimirii, deoarece el ÎI dă jos pe Dumnezeu de pe tronul vieţii noastre şi Îl înlocuieşte cu interesele proprii.
Ne deschidem gura doar pentru a ne vărsa nemulţumirile şi viaţa noastră devine un burete spiritual lacom; nu există nimic plăcut sau generos în viaţa noastră.Când Dumnezeu începe să fie mulţumit de noi. El ne va sărăci luându-ne toate bogăţiile de natură iluzorie, până vom învăţa că toate izvoarele noastre sunt în El. Dacă măreţia, harul şi puterea lui Dumnezeu nu se manifestă în noi (nu faţă de conştiinţa noastră). Dumnezeu ne consideră responsabili de aceasta. El poate să ne „umple cu orice har”; de aceea, învaţă să dăruieşti altora harul Lui. Poartă pecetea naturii lui Dumnezeu şi binecuvântările Lui vor veni prin tine tot timpul.
Oswald Chambers