Ziua este aproape

Dumnezeu e în control

“Îi voi da luceafărul de dimineaţă.” (Apocalipsa 2.28)

Până să vină ziua risipirii întunericului, câtă binecuvântare găsim în Domnul Isus, “Luceafărul de dimineaţă”! Jurnalele au anunţat reapariţia stelei din Betleem. Şi, luând informaţii, s-a recunoscut că nu era vorba decât de “luceafărul de dimineaţă”; dar greşeala nu era mare.

E mai bine să-L vedem pe Domnul Isus ca “Soarele neprihănirii”; dar când nu-L putem vedea astfel, să fie pentru noi ca steaua care vesteşte ziua şi arată că lumina veşnică este aproape. Dacă azi nu sunt aşa cum doresc să fiu, totuşi Îl văd pe Domnul Isus şi aceasta îmi dă încredinţarea că într-o zi voi fi ca El. A vedea pe Domnul Isus prin credinţă, deja înseamnă pentru noi că în curând îl vom vedea în slava Sa şi vom fi schimbaţi ca să fim asemenea cu El. Şi dacă acuma n-am toată lumina şi bucuria pe care le-aş…

Vezi articolul original 83 de cuvinte mai mult

Cu Domnul

Cu Domnul merge-voi ‘nainte
Pe calea sfânt-a nemuririi,
Căci El, ca un Preabun Părinte
M-aşteaptă-n Țara Fericirii!

Îmi pregăteşte loc de cinste
Pe tronul Maiestății Sale
Şi-mi va schimba clipele triste
În veşnicii de sărbătoare!

Mă poartă pe-al Său braț puternic
Prin arşiță şi vreme bună,
Dar eu, deşi nu mă simt vrednic,
Mai stau săpat în a Sa mână!

Căci El nu-i om, ca să îmi țină
În seamă-al meu păcat cumplit,
Căci ştie că sunt din țărână
Şi de El am fost plămădit.

M-a frământat cu a Sa mâna
Ca să mă fac-un vas de preț,
În noaptea rece, în furtună,
Să dobândesc un loc măreț!

Credeam că Domnul îmi vrea răul,
Credeam că El m-a lepădat,
Credeam că mă aşteaptă hăul,
Dar iată, că El m-a salvat;

Mă întristam văzând cântarul,
Cu anevoie îl urcam
Şi aşteptam în rugă harul
Să mă-ntărească când slăbeam.

Am spus că de mă treci prin ape,
Mă ameninți, mă pedepseşti,
Căci nu vedeam că-mi eşti aproape
Şi îmi arăți cât mă iubeşti!

Tânjeam de dor în toi de noapte,
Să te revăd, să te-ntâlnesc,
Să-ntreb de ce mă-ncerci în toate
Şi-atâtea valuri mă lovesc…

Dar astăzi stau răpus, pe gânduri,
Plângând în hohot, te slăvesc
Şi-n aceste puține rânduri
Cu dragoste Îți mulțumesc!

Căci ştiu ca de-Ți trimiți Tu valul
Să pustiască ființa mea,
Mă mai iubeşti, şi îmi dai harul
Pe Tine să Te pot avea!

Îmi dai acea nădejde vie
Că încă Îți pasă de mine
Şi nu mai pot de bucurie
Că-n încercări Te am pe Tine!

Atuncea ştiu Isus prea bine
Că Tu încă nu mai lăsat,
Ci îmi arăți cu drag stăpâne
Semnul că nu m-ai lepădat…

Ce mare eşti, Preasfânt în toate,
Ce minunat lucrezi cu noi,
Să înțeleg că-n miez de noapte
Eu nu sunt singur, suntem doi!

Tu eşti prezent când se ridică
Talazuri înspumate-n mări
Şi strigi din nou: „Nu-ți fie frică,
Eu merg pe-a mărilor cărări!

Eu vin la Tine în bărcuță,
Furtuna o voi potoli,
Şi cu credința ta micuță
Din ape te voi izbăvi!

Ajungi degrab’ pe Țărmul veşnic,
Coruri de îngeri ți-or cânta,
Iar Dumnezeul cel puternic
Îşi va întinde-aripa Sa

Peste ființa ta uscată
De valuri, vânturi, şi furtuni
Ce te-au lovit cândva, dar iată,
Tu porți a cerului cununi!

Aceasta îți va fi răsplata
Pentru tot ce tu ai lucrat,
Dar luptă-te acum, fii gata,
Fii gata pentru secerat!”

Curând începe secerişul,
Hristos va strânge în grânar
Ce-a semănat, suind urcuşul
Din Golgota, de pe calvar.

Curând a Sale oşti din ceruri
Se vor uimi, când vor vedea
Urmând pe Miel, în albe stoluri,
Înspre Împărăția Sa,

O Porumbiță preacurată
Cu-un sfânt veşmânt împărătesc,
Plutind pe bolta înstelată,
Printre luceferi ce lucesc,

Spre Țara dorurilor sfinte,
Ierusalimul aşteptat,
Unde Iehova e Părinte
Poporului răscumpărat,

Mireasa Lui cea Preaiubită
Pecetluită cu Duh Sfânt,
De arşiță şi vânt lovită,
Însă acum, în glas de cânt,

Îşi va cânta cântarea nouă,
Cântarea blândului Isus,
Curată ca stropii de rouă,
Cu nişte versuri de nespus,

Cu melodii aşa bogate,
Aşa frumoase armonii,
Acolo-n slăvile înalte
Unde Mesia va domni!

Cântând mereu cu alăute
Pe Marea de cristal, în cor
Purtând un Nume pe-a lor frunte,
Vor lăuda pe Salvator!

Aceasta va fi răsplătirea
Aleşilor de-aici, de jos
Când vor gusta ce-i nemurirea
În Țara Marelui Hristos!

Valentin Ilisoi

Cerul le-a programat întâlnirea!

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Corneliu s-a rugat în Cezareea, Dumnezeu i-a trimis un înger care l-a îndreptat spre Petru. Petru se ruga în Iope pe acoperișul casei lui Simon, tăbăcarul, în urma rugăciunii Dumnezeu i-a arătat că trebuie să pornească spre casa lui Cornelui (Fapte 10). Prin urmare Cerul le-a programat întâlnirea prin rugăciune.

Adevăratele întâlniri le programează Cerul prin rugăciunile tale!

Vezi articolul original

Obiceiul de a avea o conştiinţă bună

„O conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.”

Fapte 24:16. Bucureşti 2001

Poruncile lui Dumnezeu sunt date vieţii Fiului Său din noi – prin urmare, pentru natura umană în care a luat chip Fiul Său, poruncile Sale sunt dificile, dar, îndată ce ascultăm, ele devin extrem de uşoare.

Conştiinţa este acea facultate din mine care se raportează la cel mai înalt standard pe care-l cunosc şi-mi spune ce anume trebuie să fac potrivit acelui standard. Ea este ochiul sufletului, privind ori la Dumnezeu, ori la ceea ce ea consideră a fi standardul cel mai înalt. De aceea, conştiinţa vorbeşte diferit în diferiţi oameni.

Dacă eu am obiceiul să stau mereu în faţa lui Dumnezeu, conştiinţa îmi va prezenta întotdeauna legea perfectă a lui Dumnezeu şi-mi va arăta ce trebuie să fac. Întrebarea este: voi asculta eu? Trebuie să fac un efort ca să-mi păstrez conştiinţa atât de sensibilă, încât să umblu fără să greşesc.

HandicapulConstiinteiAr trebui să trăiesc într-o armonie perfectă cu Fiul lui Dumnezeu, astfel încât, în orice împrejurare, duhul minţii mele să fie reînnoit şi să descopăr imediat „care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită“.Dumnezeu ne educă întotdeauna până în cele mai mici detalii. Este urechea mea atât de sensibilă, încât să audă şi cea mai înceată şoaptă a Duhului ca să ştiu ce trebuie să fac? „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” El nu vine cu o voce ca a tunetului; vocea Lui este atât de blândă, încât poate trece uşor neobservată. Singurul lucru care ne păstrează conştiinţa sensibilă la glasul Lui este deprinderea de a fi mereu deschişi înlăuntrul nostru faţă de Dumnezeu.

Atunci când apare vreo dispută, curm-o rezolvi? . Nu te întreba: „De ce să nu fac asta?” Ai pornit într-o direcţie greşită. Nu este posibilă nici o discuţie în contradictoriu atunci când vorbeşte conştiinţa. Dacă laşi ca vreun lucru să întunece comuniunea ta interioară cu Dumnezeu, faci asta spre pierzarea ta. Renunţă la acel lucru, oricare ar fi el, şi ai grijă să-ţi păstrezi vederea lăuntrică clară.

Oswald Chambers