Plin de cantare

Dumnezeu e în control

“Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme.” (Isaia 55.12)

Când păcatul ne este iertat, cea mai mare apăsare a noastră ia sfârşit, făcând loc celei mai adevărate dintre bucuriile noastre. Aceasta este fericirea pe care Domnul o răspândeşte peste cei ce s-au împăcat cu El şi ea se revarsă asupra naturii, umplând-o de sunetele sale. Natura este ca o orgă din care inima reînnoită poate scoate o armonie tulburătoare; cheia ei o cunoaşte omul harului şi nu are decât sa o atingă pentru a face sa răsune întregul univers într-un concert de laude. Munţii şi coastele dealurilor cu măreţele forme ale naturii alcătuiesc refrenul, iar copacii pădurilor şi întreaga creaţiune însufleţită formează melodia cântecului.

Când Cuvântul lui Dumnezeu aduce roade în mijlocul nostru şi sunt mântuite suflete, atunci totul cântă, şi se bucură în jurul nostru. Când auzim mărturisirile…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult

Dacă voieşte cineva

Dacă voieşte cineva pe Domnul să-L urmeze,
Acela, ca un bun ostaş, păcatul să-nfiereze.
Tot sinele mândriei lui să-şi lepede deodată,
Cu-a vieţii Cruce pe Isus urmându-l viaţa toată.

Urmarea Lui nu e un chin, ci-o binecuvântare.
O, fericiţi toţi cei ajunşi cu El în sărbătoare!…

Dacă voieşte cineva pe Domnul să-L asculte,
Acela va putea smerit să-nveţe-atât de multe!
Doar învăţând de la Isus blândeţea şi iubirea,
Va învăţa pe cei pierduţi să-şi afle mântuirea.

O cruce-n lume toţi avem, mai grea ori mai uşoară,
Dar fără de Isus simţim cum crucea ne doboară
Oricine-n viaţa de acum  din dragoste voieşte
Şă-şi ducă crucea cu Iisus, puteri din El primeşte.

Şi va vedea apoi uimit cum sângerata-I Mână
Îi va purta şi crucea lui, el doar va merge-n urmă.

Dacă voieşte cineva pe Domnul să-L primească,
Va trebui şi firea lui cu El să-şi răstignească.
Acelaşi nefârşit calvar, aceeaşi grea durere
Vor îndura acei ce vor s-ajungă la-nviere.

Pe calea lui Isus mereu e numai suferinţă,
Dar cei ce-L vor urma primesc prin cruce biruinţă…

Oricine va voi fricos viaţa aici să-şi scape,
Acela o va pierde apoi şi va ajunge-n moarte.
Dar orişicine viaţa-acum va pierde-o prin jertfire
Va străluci-ntre sfinţii Lui la marea Răsplătire.

Oricine va mărturisi pe Domnu-n astă lume
Şi Domnul va mărturisi, în Cer, frumosu-i nume,
Dar cel ce se va ruşina pe Domnul să-L vestească
Cum va putea în ochii Lui apoi să mai privească?!

În faţa Oştilor Cereşti şi-a Tatălui, odată,
Pentru acel care-a tăcut, şi Domnul o să tacă…

Ce-i foloseşte unui om să aibă-aici mărire
Dacă în clipa morţii lui va merge la pieire?!
De-ar câştiga pământu-ntreg, să-i meargă numai bine,
Ah, ce folos de-i aruncat în veşnice suspine?

Ce va putea să dea în schimb ca sufletul să-şi scape?
Spre-al mai răscumpăra apoi, el cu nimic nu poate!…
De-aceea orişicine vrea dupa Isus să vină,
El Însuşi îi va dărui răsplata Lui Divină!

Gigi Garneata

Puterea de a răbda

„Dacă zăboveşte, aşteaptă-o. Habacuc 2:3”

Răbdarea nu este acelaşi lucru cu indiferenţa; răbdarea ne duce cu gândul la o stâncă foarte puternică ce rezistă în faţa tuturor intemperiilor. Vederea lui Dumnezeu este izvorul răbdării, deoarece ea ne dă inspiraţie morală. Moise a răbdat nu pentru că a fost devotat unui ideal al dreptăţii şi al datoriei, ci pentru că L-a văzut pe Dumnezeu. “El a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut” (Evrei 11:27, Bucureşti 2001). Un om care L-a văzut pe Dumnezeu nu este devotat unei anumite cauze sau probleme; el Îi este devotat lui Dumnezeu Însuşi. Ştii întotdeauna când o viziune este de la Dumnezeu, datorită inspiraţiei care vine împreună cu ea; lucrurile care vin în viaţa ta aduc lărgire şi vitalitate, deoarece totul este activat de Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu te trece, pe plan spiritual – aşa cum L-a trecut pe Fiul Său în mod concret – printr-o perioadă de ispitire în pustie, timp în care nu ai nici un cuvânt de la El, tu să rămâi neclintit; puterea de a rămâne neclintit există, pentru că-L vezi pe Dumnezeu.”Dacă zăboveşte, aşteaptă-o.” Dovada că am avut parte de viziune este faptul că noi căutăm mai mult decât am ajuns să cunoaştem. Este un lucru rău să fim satisfăcuţi pe plan spiritual. “Ce Îi voi da Domnului?* (KJV) a spus psalmistul. ..Voi luapaharul mântuirii.” Noi suntem în stare să căutăm satisfacţie în noi înşine – “Am acum lucrul care îmi trebuia; acum sunt cu totul sfinţit: acum pot sta neclintit”.

Imediat ce spunem aceasta, suntem pe drumul spre dezastru. Căutarea noastră trebuie să depăşească cunoaşterea noastră. “Nu că am câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit.” Dacă avem numai ceea ce am experimentat, nu avem nimic, dar dacă avem inspiraţia viziunii lui Dumnezeu, avem mai mult decât putem experimenta. Fereşte-te de pericolul relaxării spirituale!

Oswald CHAMBERS