Închinare în faţa lucrării

împreună lucrători cu Dumnezeu.”

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra Lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător.

Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra Lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările Lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra Lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a Lui Dumnezeu.

Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-I fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi, oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. “Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Oswald Chambers

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s