Golgota

Născut pentru adevăr, Împăratul veșniciei
A venit în lume, adevărul să mărturisească.
Și răstignit pe cruce, în al jertfei divin temei,
Iisus își dă viața, omul mântuire să primească.

Isus pe cruce… în jurul Lui… iubire emană,
Tatăl plânge îl doare nelegiuirea umană.
La suferința Fiului, nu poate să privească,
Iisus poartă povara păcatului, să ne izbăvească.

Pe Golgota, pe cruce, pentru o clipă mort,
A revărsat viață veșnică cu-al învierii aport.
Domnul judecății veșnice, Isus Hristos,
A răpus moartea, să-i fie omului suprem folos.

Ne-a-învăluit cereasca Slavă, în harul iubirii,
Și picură îndurare peste noi în grația mântuirii.
Infinitul a cuprins întregul trup a Lui Iisus,
Pe Golgota, Iubirea divină, pe satan l-a răpus.

În cascade de ură, născute din neputință,
Când pricepu că-n moarte, Isus, are biruință,
Diavolul… a căutat să evite înfrângerea,
Să-l coboare de pe cruce, se căznea.

Pe Isus, Fiul iubirii, păcatul omenirii l-a străpuns.
Universul înfiorat, cu teamă așteaptă răspuns.
Și iată se revărsă peste om grația mântuirii,
Cereasca Slavă inundă omul cu harul iubirii.

Revărsat peste om sângele purificării,
Din jertfa Neprihănirii, pe-altarul iertării,
În plenitudinea supremă a divinității,
Hrănește omul prin rădăcinile bunătății.

Curge sfințenia și pacea din abundență,
Și credința soarbe din cereasca existență.
A coborât din măreție Slava în trăire umilă,
Să metamorfozeze omul în ființă nobilă.

Abolind păcatul în care omenirea căzuse,
Și orice speranță de viață își pierduse,
Iisus răspândește mireasma nemuririi.
Și deschide petalele vii ale neprihănirii.

Valul de dragoste peste setea după neprihănire,
Se revarsă cu razele iubirii divine, din nemurire.
Cu iubire paternă toarnă pe-deplin seva vieții,
Plătind păcatul cu sânge, în numele dreptății.

Ce bucurie, în credință curge valul de lumină.
Și spală păcatul, șterge orice urmă de vină.
Cheamă omenirea să trăiască în nevinovăție,
Croind calea ce duce spre cereasca Împărăție.

Dan Viorica

Reclame

Ce să facem cu poverile?

Ce să facem cu poverile?

Arunca asupra Domnului povara ta. Psalmul 55:22

Trebuie să facem distincţie între poverile pe care e bine şi drept să le purtăm şi poverile pe care e rău să le purtăm. N-ar trebui niciodată să purtăm povara păcatelor sau a îndoielilor, dar există poveri puse asupra noastră de Dumnezeu, pe care El nu doreşte să ni le ia, ci vrea ca noi să le aducem înapoi la EL ..Aruncă asupra Domnului ceea ce ţi-a dat El” (RV marg.). Dacă începem să lucrăm pentru Dumnezeu, dar pierdem legătura cu El, sentimentul responsabilităţii va fi copleşitor şi ne va dobori; dar dacă aducem înapoi la Dumnezeu ceea ce El a pus asupra noastră, El ne eliberează de sentimentul responsabilităţii făcându-ne conştienţi de prezenţa Lui.

Mulţi lucrători au început să-L slujească pe Dumnezeu cu mult curaj şi cu dorinţe bune, dar fără a avea o părtăşie strânsă cu Isus Cristos; de aceea, după puţin timp s-au prăbuşit. Ei n-au ştiut ce să facă cu povara, au obosit, iar ceilalţi oameni au început să spună: ..Ce sfârşit trist după un astfel de început!”

“Aruncă asupra Domnului povara ta” – ai purtat-o singur toată, dar acum pune unul din capetele ei pe umerii lui Dumnezeu. ..Domnia va fi pe umerii Lui.” Încredinţează-I lui Dumnezeu ceea ce ţi-a dat El; nu lepăda povara, n-o lăsa jos, ci pune-o asupra Lui. şi pe tine împreună cu ea, şi vei vedea că povara va fi mai uşoară când vei simţi prezenţa Lui. Nu încerca niciodată să te desparţi de povară.

Oswald CHAMBERS