Cristos… mijloceşte pentru noi… Duhul… mijloceşte pentru sfinţi.
Romani 8:34;27
Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească“; Duhul Sfânt „mijloceşte pentru sfinţi“? Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său?
Să începem cu împrejurările în care ne aflăm – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri? Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare? Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.
Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui. Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim. Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm. Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.
Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?
Oswald CHAMBERS
Dumnezeu e în control 