Aminteşte-i lui Dumnezeu făgăduinţa pe care el a făcut-o

Dumnezeu e în control

“Şi Tu ai zis: “Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine…”” (Geneza 32.12)

Dumnezeul nostru este credincios, şi nu-Şi va retrage făgăduinţa, nici nu-Şi va lăsa neîmplinite cuvintele, dar Lui îi place ca ai Săi să-L roage şi să-I amintească făgăduinţele Lui. Acest fapt este pentru a le reînsufleţi nădejdea şi a le mări credinţa. Cuvântul Sau l-a dat pentru noi şi nu pentru El. Planul Său este hotărât şi nu are nevoie să I se aducă aminte ca să facă bine poporului Său. Făgăduinţa de faţă este pentru a ne îmbărbăta, a ne hotărî, a ne sprijini pe ea şi a-I spune: “Tu ai zis”.

“Desigur că-ţi voi face bine”, este miezul harului Domnului. El ne va face un bine real, trainic, nimic decât bine, şi tot felul de bine, chiar acela de a ne face sfinţi; aşa că ne va trata ca pe nişte sfinţi atâta timp cât…

Vezi articolul original 57 de cuvinte mai mult

Ca Iosif

Ca Iosif să ai calea
Când mergi spre veşnicii,
Când singur străbați valea
Aceasta-a plângerii.

S-asculți de al tău Tată
Când pe nume te cheamă
Să mergi la frați îndată
Ducându-le şi hrană

Şi veşti bune din ceruri
Acolo în pustie
Chiar dacă-n multe feluri
Lovit eşti cu furie.

Chiar planuri de s-ar face
Spre nimicirea ta
Tu du-te şi în pace
Vesteşte slava Sa!

Tu du-te, chiar cu prețul
De-a fi vândut de frați,
Îndură şi disprețul
De la înalți prelați,

De la acei ce poartă
Un nume de credință,
Dar inima-i de piatră
Şi fără conştiință!

Mai caută-i prin locuri
Pustii şi-ntunecate
Când stau sleiți la focuri
De jertfe vinovate.

Chiar haina cea pestriță
Cu ură de ți-ar cere
Tu fii o luminiță
În noaptea cu mistere.

În locuri fără apă
Chiar de eşti aruncat
Şi nimeni nu te scapă
Căci toți te-au lepădat,

Să nu răspunzi cu ură,
Să nu te-mpotriveşti,
Încă puțin îndură
Şi ai să biruieşti!

Rob dacă vei ajunge,
Să fii supus mereu
Şi inima-ți vei frânge
Căci te apasă greu

Ocara şi ruşinea,
Batjocuri, prigoniri,
Ridică-ți atunci fruntea
Spre Cel ce din măriri

Îți poate-alina dorul,
Te poate mângâia
Şi îți va da Fiorul
Să simți iubirea Sa!

Ispite fără număr
În cale de-or veni
El te va lua pe umăr
Şi-atunci vei birui!

Să strige azi cu toții
Că tu eşti vinovat,
Să fii dat pradă morții
În temniță legat,

Cu lanțuri şi zăvoare,
De lume separat…
Tu luptă-te, fii tare!
Căci Marele ‘Mparat

Îți este-atunci aproape
El nu te părăseşte,
Venit-a să te scape
Să vezi că El trăieşte!

Căci orişicât te-ar frânge
Obezile prea grele
La pieptul Său te strânge
Să uiți orice durere!

Învinuit de lume,
De frații tăi trădat,
Tu fugi de stricăciune,
De patimi, de păcat!

Lasă- ți în urmă haina
Când prins eşti de păcat
Şi-ai să înțelegi taina
Cum poți fi ne-ntinat.

Chiar toți dacă-ți vor spune
Că-i rea credința ta,
Tu eşti ales din lume
Ca să trăieşti aşa!

Arată-le că-n lume
Tu ai un Dumnezeu
Şi porți cu drag un nume
De sfant copil al Sau!

Ştiind că suferința
Curând se va sfârşi,
Tu fă ca pocăința
Mereu a se-mpânzi

În temniță, în locul
Unde stai azi stingher
Fă să se-aprindă focul
Duhului Sfânt din cer!

Vorbeşte cu-ndrăzneală
De Cel ce-i Suveran
Sa nu cazi de-oboseală
‘Naintea lui satan.

Şi nu privi în urmă
Să vezi ce ai pierdut,
Tu ține-te de turmă,
Căci Cel făr’ de-nceput

Priveşte, e ‘nainte
E-aşa de bun Păstor,
Te duce la păşune
Şi ape de izvor!

Deci, fugi de stricăciune
Orice să pierzi, oricât
Căci totul ce e-n lume
E abur, praf şi vânt!

Să fii lovit de oameni,
Să fii sărac, lipsit,
Să n-ai aici pe nimeni…
Rămâi dar neclintin!

Chiar dacă greu trec anii
De grea singurătate
Când auzi cum duşmanii
Te dau mereu la moarte,

Curând veni-va ceasul
Eliberării tale
Şi ai să uiți necazul
Şi zilele de jale!

Te vor ‘nălța în fața
Întregului popor
Acei ce-ți pândeau viața
Să cazi în cursa lor.

Atuncea te vor scoate
Din locul umilit
Să poți vedea că-n toate
Cu Domnu-ai biruit!

Îşi vor aduce-aminte
Acei ce altă dat’
Le-ai fost ca un părinte
Dar iute te-au uitat…

Se vor întoarce frații
Căutându-te cu dor
Prin valea umbrei morții
Und’ te-au lăsat să mori,

Se vor pleca spre tine,
Plângând te-or săruta,
Dar tu să le dai pâine,
Să-i pui la masa ta!

Să nu le-ntorci cu ură
Tot răul ce-au făcut,
Ci mai degrab’ te-ndură
Si iart-al lor trecut

Să nu le ții în seamă
C-au vrut să-ți facă rău,
C-aşa ți-a fost prin viață
Să treci ades prin greu.

Tu cheamă-i cu grăbire
Şi plângi pe-al lor grumaz
Să-ți simt-a ta iubire,
Când ştergi al lor obraz.

Acum, dar, fii statornic,
Ca Iosif  de-altă dat’
Şi-aşteaptă ziua dornic
Când vei fi ridicat,

Aşteaptă cu credință,
Căci tot ce-ai semănat
Cu lacrimi, suferință
Mereu nemângâiat,

Vei secera cu slavă,
Cu vesele cântări
Țâşnind precum o lavă
Din vulcani către zări!

Vei tresălta atuncea
De bucurie plin
Căci Cel ce-a purtat crucea
În noul Său Cămin,

În Paradisul veşnic
Un loc ți-a pregătit
C-ai fost în lume sfeşnic
Şi nu ai obosit,

C-ai fost o stea în noapte
Un far în bezna grea,
Cânt toți mergeau spre moarte
Candela ta ardea!

Ce veşnicii te-aşteaptă!
Ce falnice splendori!
Deci mergi pe Calea dreaptă
Căci El vine pe nori!

El vine dar, fii gata,
Ca Iosif să rămâi
Să poți primi răsplata
Celor ce ‘nvie-ntâi!

Răsplata cea măreață,
Viața făr’ apus
În marea Dimineață,
În Țara lui Isus!

 

Spontaneitatea dragostei

„Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate…”

1 Corinteni 13:4-8

Dragostea nu este premeditată, ea este spontană, apare în moduri extraordinare. Nu există nici un fel de siguranţă matematică în concepţia lui Pavel despre dragoste. Noi nu putem spune: „Nu mă voi gândi la nimic rău; voi crede toate lucrurile”. Caracteristica dragostei este spontaneitatea. Nu aşezăm spusele Lui Isus ca pe un standard în faţa noastră: dar când Duhul Lui are cale liberă în noi, trăim potrivit standardului Lui fără să ne dăm măcar seama de aceasta, iar când privim înapoi suntem uimiţi de absenţa vreunui interes personal în manifestarea unui anume sentiment, ceea ce dovedeşte prezenţa spontaneităţii dragostei adevărate.

Natura oricărui lucru legat de viaţa Lui Dumnezeu în noi poate fi remarcată numai după ce lucrul respectiv a trecut. Izvoarele dragostei sunt în Dumnezeu, nu în noi. Este absurd să credem că dragostea Lui Dumnezeu se află în mod natural în inima noastră; ea este acolo numai după ce „a fost turnată în inimile noastre de către Duhul Sfânt”.

Dacă încercăm să-I demonstrăm Lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim, acesta este un semn sigur că nu Îl iubim. Dovada dragostei noastre faţă de El este spontaneitatea ei absolută; ea vine în mod natural. Când privim înapoi, nu putem spune de ce am făcut anumite lucruri; le-am făcut în conformitate cu natura spontană a dragostei Lui din noi. Viaţa Lui Dumnezeu se manifestă în acest fel spontan, deoarece izvoarele dragostei se afla in Duhul Sfant.

Oswald Chambers

Rugaciune

Cu fruntea aplecata
Cu ochii lacrimand
In noaptea-ntunecata
‘Mi-ndrept spre Tine Tata
Un gand

M-aplec in umilinta
Sub crucea Ta supus
Te rog cu staruinta
Sa-mi dai mereu credinta
Isus

Caci ispite haine
Mereu ma napadesc
Indura-te de mine
Cand valuri si ruine
Cresc

Mereu sa ma-nspaimante
Sa ma opreasca-n drum
Dar eu o scump Parinte
Te rog sa iei aminte
Acum!

Desi n-am nici un merit
Sa stau ‘naintea Ta
Asa cum m-am gasit
La Tine-am indraznit
Mesia

Stiind ca totdeauna
Ai fost atat de bun
Cand a venit furtuna
Ca Ti-ai intins Tu mana
Sa spun,

Sa spun cum inspre mine
Milos si iubitor
Te-ai aplecat Stapane
Sa ma inalti spre Tine
Cu dor…

Ai fost asa de-aproape
Cand Te-am vazut trecand
Si-am alergat pe ape
Spre Tine-n neagra noapte
Prin vant

Alerg si azi spre Tine
Prin furtuna si val
Ai mila Tu de mine
Si du-ma langa Tine
Pe mal,

O, iarta-mi necredinta
Si ce-am gandit murdar
Mai spala-mi iar fiinta
Si da-mi iar pocainta
Prin har!

Asculta-ma cand dorul
Ma arde tot mai greu
Ca sa dispara norul
Ce-mi aprinde fiorul
Mereu.

Mi-e dor de zari senine,
Astept un soare bland
Sa uit orice suspine
Caci si-azi te-astept pe Tine
Plangand

M-am saturat de-amaruri,
De vorbe, de dusmani
Doresc sa ies din valuri
S-ajung degrab’ la maluri
De ani…

Ma clatin pe picioare
Dar inca mai zoresc
Spre Tara cea cu soare
S-ajung in sarbatoare
Doresc

Sa ma-ntalnesc cu Mielul
Ce-a fost injunghiat
Si ne-a dat Porumbelul
Ca sa strabatem cerul
Prea’nalt.

De-aceea bun Parinte
La Tine vin cum sunt
Rugandu-Te fierbinte
Sa-Ti mai aduci aminte
Preabland

Ca sunt in grele lupte
Contra a tot ce-i strain
Si vin ispite multe
Dar rupe a lor punte
Deplin

O, da-mi Tu ajutorul
Ca un viteaz ostas
Sa vada tot poporul
Ca esti biruitorul
Fruntas.

Nadajduiesc in Tine,
Te-astept in orice zi,
Prin greu chiar si prin bine
Prin multele suspine
Vei fi

O Stanca de-ancorare,
Un ajutor la greu…
Sa nu ma lasi pe cale
Sa merg inspre pierzare,
La rau,

Mai ia-ma pe-al Tau umar
Cand merg anevoios
Caci lupte fara numar
M-apasa, desi-s tanar,
Hristos!

Mai pune-ma pe stanca
Cand sunt cuprins de val
Caci apa e adanca
Si-astept sa ajung inca
La mal

Acolo-n sarbatoare
In sfantul Tau locas
Sa intru in splendoare
In cel mai scump si mare
Oras!

Sa fiu o vesnicie
Cu Tini’ nedespartit
Cantand cu bucurie
Oseana, slava Tie
Scutit

De lacrimi, de suspine
Ce-adesea m-au infrant
Cu Tine-n zari senine
Voi sta, o stiu prea bine
Cantand

Ajuta-ma ca-n toate
Eu sa-ti raman supus
Si de-ai veni la noapte
Tu sa ma stii ca frate
Isus!

Valentin Ilisoi

Frumusețea nesiguranței

„Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers

El ne este partas

Dumnezeu e în control

“Eu voi locui în mijlocul lor, şi voi umbla cu ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” (2 Corinteni 6.16)

Aici se găseşte reciprocitate de interese. Fiecare aparţine celuilalt. Dumnezeu este partea poporului Său, şi poporul ales este partea Dumnezeului său. Sfinţii găsesc în El bunul lor de seamă, şi El îi socoteşte ca o comoară a Sa. Ce izvor de mângâiere se găseşte în aceasta pentru orice credincios!

La această reciprocitate de interese se adaugă o reciprocitate de sentimente. Dumnezeu îl va iubi totdeauna pe poporul Său, şi ai Săi Îl vor iubi.

Astăzi Dumnezeu va face totul pentru mine; şi eu, ce voi face pentru El? Gândurile mele ar trebui să zboare spre El în tot timpul, căci El Se gândeşte la mine. Să nu mă mulţumesc numai admiţând ca aşa trebuie să fie.

Aceasta ne conduce apoi la o părtăşie binecuvântată. Dumnezeu…

Vezi articolul original 89 de cuvinte mai mult

Ruga

Dumnezeu e în control

Adi Petras

Vezi articolul original

Noutăți de la Adi Hentea – Lucrul specific pentru care trebuie să ne rugăm

agnus dei - english + romanian blog

Am avut zilele trecute prima vizită medicală de după întoarcerea mea în România.

Situația anatomică a ochiului se prezintă la fel de bine ca și la vizitele anterioare din America. Corneea transplantată nu a suferit nici o deteriorare și medicul consideră că pericolul de rejectare a trecut. Tensiunea ochiului se menține in limite normale, singura problemă rămânând încă tot nervul optic, care împiedică ochiul meu să vadă in acest moment, din cauza aceasta vederea mea se menține tot foarte slabă.

Lucrul specific pentru care trebuie să ne rugăm rămâne în continuare nervul optic și ca Dumnezeu să facă un miracol in dreptul lui.

Adi Hentea

Vezi articolul original

Mai mare-I Dumnezeu…

Mai mare-i Dumnezeu decât îngrijorarea
De ce ne-ngrijorăm? Se pune întrebarea
Când intervine El fug diavolii-n pustie
S-avem în suflet pace, să bem din Apa Vie.

Mai mare-i Dumnezeu decât probleme grele
De-aceea, El, necazuri e-n stare să le spele
El face să răsară Lumină-n ființa noastră
Spre a putea vedea splendoare într-o glastră.

Privim la uriași cu gând că ne-or învinge?
De stăm lângă Păstor tăria nu se stinge
Sublima Lui veghere încredere formează
Să știm că la Stăpân găsim deplină pază.

Fiind de partea noastră Stăpânul îndurării
Nicicând nu vom uita mesajele chemării
Și-n grele suferințe privi-vom spre răsplată
Și optimiști vom trece prin starea complicată.

Motive să ne temem un mâine ce aduce?
Cu El pot pașii noștrii spre Paradis să urce
Necazuri care vin să tulbure umblarea
Se schimbă în ocazii ce nasc înseninarea.

Nimic nu depășește o forță creatoare
Ea poate vindeca o rană care doare
Mai mare-i Dumnezeu decât dureri acute
Ne-ajută să sfârșim lucrările-ncepute.

Când dă năvală oastea cu sediu-n adâncime
S-aducă nimicire în pașnica mulțime
Ce pare imposibil devine biruință
El poate să dărâme chiar munți de neputință.

Călătorim senini prin lumea frământării
Necontenit purtați pe brațele Salvării
Nimic nu depășește divina lor putere
Veniți să Îl urmăm oricând, orice ne-ar cere!

George Cornici

Ce vei primi

„Îți voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile în care vei merge.”

leremia 45:5

Acesta este secretul de neclintit al Domnului pentru cei care se încred în El – “Îţi voi da viaţa”. Ce doreşte un om mai mult decât viaţa lui? Acesta este lucrul esenţial. “Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta” înseamnă că oriunde ai merge, chiar şi în iad, vei scăpa cu viaţă; nimic nu-ţi poate face rău. Mulţi dintre noi suntem prinşi de dorinţa de a face paradă de lucruri, nu sub formă de proprietăţi sau posesiuni, ci de binecuvântări. Toate acestea trebuie să treacă; dar există ceva mai important care nu poate trece niciodată; viaţa care este “ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”.

Eşti gala să-L laşi pe Dumnezeu să te facă una cu El şi să nu mai dai atenţie la ceea ce tu numeşti “lucrurile mari” din viaţă? Eşti gata să te predai Lui şi să renunţi la tot? Adevăratul test al predării tale este refuzul de a spune: “Bine. dar aceasta?” Fereşte-te de supoziţii. De fiecare dată când întrebi: “Dar aceasta?”, dovedeşti că nu te-ai predat cu totul, că nu te încrezi cu adevărat în Dumnezeu. De îndată ce te predai cu adevărat, nu te mai gândeşti la ce are de gând să facă Dumnezeu. Predarea înseamnă a-ţi refuza luxul de a mai pune întrebări. Dacă te predai cu totul lui Dumnezeu, El îţi spune imediat; Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta”.

Motivul pentru care oamenii suni obosiţi de viaţă este acela că Dumnezeu nu le-a dat nimic, ei nu au primit viaţa ca pradă. Soluţia pentru ieşirea din această stare este abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Când ai ajuns să I te dăruieşti cu totul lui Dumnezeu, vei fi cea mai surprinsă şi încântată fiinţă de pe pământ; Dumnezeu este stăpânul tău absolut şi ţi-a dat viaţa. Dacă nu ai ajuns acolo, aceasta se datorează ori neascultării din viaţa ta, ori refuzului tău de a fi îndeajuns de simplu.

Oswald CHAMBERS