Vesteşte mesajul şi fii tu însuţi un mesaj

Propovăduiește Cuvântul. 

2 Timotei 4:2

Noi nu suntem mântuiţi pentru a fi doar nişte instrumente ale lui Dumnezeu, ci pentru a fi fii şi fiice ale Sale. Nu suntem transformaţi în agenţi spirituali, ci în mesageri spirituali, şi mesajul trebuie să fie parte din noi înşine. Fiul lui Dumnezeu a fost propriul Său mesaj, cuvintele Lui au fost duh şi viaţă (Ioan 6:63).

Ca ucenici ai Lui, viaţa noastră trebuie să fie un exemplu sfânt al mesajului nostru. Inima naturală este gata să slujească oricât de mult, dar e nevoie de o inimă frântă de vinovăţia păcatului, botezată de Duhul Sfânt şi modelată după scopul lui Dumnezeu, pentru ca viaţa cuiva să devină întruparea sfântă a mesajului ei.

Există o diferenţă între a depune o mărturie personală şi a predica. Un predicator este un om care a primit chemarea lui Dumnezeu şi este hotărât să-şi folosească toată energia pentru a proclama adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne scoate din ideile pe care le avem cu privire la viaţa noastră, ne modelează şi ne formează în vederea scopului Său, aşa cum a făcut cu ucenicii după Ziua Cincizecimii. Scopul Zilei Cincizecimii nu a fost să-i înveţe ceva pe ucenici, ci să-i transforme făcându-i întruparea mesajului pe care îl predicau: „îmi veţi fi martori”.

Oswald Chambers

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s