Casa binecuvântată

Dumnezeu e în control

“El binecuvântează casa celor neprihăniţi.” (Proverbe 3.33)

Cel neprihănit se teme de Domnul, pentru aceasta el este aşezat sub paza divină care se întinde chiar până la acoperişul care adăposteşte familia lui. Casa sa este o locuinţă a dragostei, o şcoală de educaţie sfântă, un cămin de lumină cerească; în ea este un altar unde Numele Domnului este chemat în fiecare zi. Ea poate fi o colibă săracă sau un castel princiar; binecuvântarea Domnului o înconjoară, nu după mărimea ei, ci din pricina caracterului celor care o locuiesc.

Această locuinţă este binecuvântată mai ales când capul familiei şi soţia lui se tem la fel de Dumnezeu; dar chiar un fiu sau o fiică, sau chiar o slugă pot atrage binecuvântarea de sus peste toata casa. Prea iubiţilor, fie Domnul Isus oaspetele nostru, găsind plăcere să ne viziteze mereu, ca altă dată, casa din Betania, şi vom fi cu siguranţă binecuvântaţi.

Vezi articol original 36 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s