Florin Barbu apeleaza la CEDO: Am inteles ca avem sanse 70% sa castigam procesul

agnus dei - english + romanian blog

Florin Barbu

Acum un an, fara nici o speranta am intrat in greva foamei in fața Parlamentului European de la Bruxelles. Mi s-a spus ca copiii mei vor fi dati in adoptie si vor urma procedurile. Lacrimile si durerea lui Andy si Diana m-au adus in ultimul prag al disperarii. Dupa 3 zile am oprit greva foamei deoarece primisem promisiuni ca se va rezolva tocmai de la un europarlamentar englez insa lucrurile nu au stat asa si in vara am intrat din nou in greva foamei la CEDO.

Ma bucur pentru doamna Camelia Smicala ca s-a format o comisie parlamentara care lupta sa aduca copiii ei inapoi in Romania. Probabil noii parlamentari isi fac datoria fata de cetateni lor. Copiii mei traiesc cu speranta ca intr-o zi se vor trezi din nou in bratele iubitoare ale familiei si vor trai copilaria pe care o merita orice copil. Cu sufletul indurerat continui…

Vezi articolul original 187 de cuvinte mai mult

Reclame

Un Mare Motiv de MULTUMIRE si BUCURIE- Familia Raj Manolache si-a primit copiii inapoi!

agnus dei - english + romanian blog

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! – 1 Corinteni 15:57

Venim cu adanca multumire, alaturi de familia Raj si Somna Manolache si cei 6 copii pentru victoria care Dumnezeu le-a dat-o sa isi primeasca inapoi cele cinci fete care au fost luate de Protectia Copilului din sanul familiei in Martie 2016, cand familia locuia in Anglia. Dupa o amanare, cazul a fost judecat, termenul de 10 zile pentru apel a expirat si familia este in afara oricarui pericol acum si multumitoare lui Dumnezeu si tuturor fratilor si surorilor care s-au rugat si au mijlocit pentru ei.

Fratele Raj Manolache multumeste tuturor celor care s-au rugat pentru familia sa: Copii sant la mine, sant bine- Datorită Domnului Isus. Multumesc fratilor care s-au rugat pentru familia mea.

Din partea noastra, a blogului Agnus Dei, ne alaturam si noi familiei Manolache si va multumim…

Vezi articolul original 621 de cuvinte mai mult

Rugaciune

Dragii mei,
 
Va doriti ca viata copiilor vostri sa fie caracterizata de intelepciune si discernamant si pe masura ce cresc sa poata lua tot mai mult decizii importante fara ajutorul nostru?
Atunci sa ne rugam pentru ei:
Tata din ceruri, Te rugam sa dai copiilor nostri darurile intelepciunii, al discernamantului si al reveletiei. Ajuta-i sa se increada in Tine din toata inima lor, sa nu se bizuie pe propria lor intelepciune, ci sa Te recunoasca pe Tine in toate caile lor, ca astfel sa vada calauzirea Ta in ceea ce priveste calea pe care o au de ales (pv3:5-6).
Ajuta-i sa deosebeasca binele de rau si sa auda vocea Duhului Sfant care spune, : „Iata drumul, mergeti pe el!” (Isaia 30:21).
Stim ca in mare masura fericirea lor in viata depinde de dobandirea intelepciunii si a discernamantului, despre care Cuvantul Tau spune ca aduc viata lunga, bogatie, recunoastere, ocrotire, multumire si fericire. Vrem toate aceste lucruri pentru ei dar le vrem ca binecuvantari de la Tine.
 Cuvantul Tau spune; „Inceputul intelepciunii este frica de Domnul: si stiinta sfintilor este priceperea” (Pv 9:10) Ne rugam ca frica de Tine si cunoasterea Ta sa fie temelia din inima lor pentru intelepciunea si discernamantul pe care le dorim sa le aiba. Ne rugam sa ceara calauzirea Ta in luarea oricarei decizii, ca astfel sa nu ia decizii gresite. Ajuta-i sa vada ca toate bogatiile intelepciunii si ale priceperii sunt ascunse in Tine si ca Tu ni le dai cu mana larga atunci cand Ti le cerem.

Ne rugam ca atunci cand Iti cer intelepciune si discernamant , Tu sa le reversi peste ei, pentru ca atunci toate caile lor vor duce la pace si viata. (Pr 3:13-18)
In Numele Domnului Isus Te-am rugat toate acestea!
Fii binecuvantat si laudat ca nu vei lasa pe nici unul din cei dragi ai nostri pentru care
ne rugam , sa ramana in afara intelepciunii Tale!
Amin

Atât de mult…

Atât de mult ne-a inspirat
Cuvântul Cărții sfinte
De-aceea l-am asimilat
Știind că ne-a asigurat
Că nu-i finalul în morminte.

Suntem deschiși să aib-acces
Lumina lui nepieritoare
Să ne arate că-i progres
Acolo unde-i interes
Pentru lucrarea ziditoare.

Atât de-adânc pătrunde-n noi
Să lase rădăcini solide
Să fim în stare ca-n nevoi
S-avem purtare de eroi
Chiar dacă-s zonele aride.

Un suflet plin de frământări
El poate să îl liniștească,
Să-nlăture chiar disperări,
Să dea, oricând, orientări
Spre Patria nepământească.

Curg revelații ne-ncetat
Dacă-l servim așa cum este
Iar când lăuntru-a fost uscat
Cu taina Lui l-a transformat
Să cânte-apoi dumnezeiește.

Atât de mult ne cercetezi
O, Logos coborât din slavă!
Că prin noiane de zăpezi
Visăm la veșnice livezi
Și la mirifica Dumbravă…

Te-mbrățișăm ca altădat’
Să îți simțim aroma fină
S-avem un trai înmiresmat,
Să-L proslăvim pe Împărat
Căci El ne-a invitat la Cină.

George Cornici

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

Oswald Chambers