Ti-aduci aminte, fiul Meu?

Ti-aduci aminte, fiul meu,
De vremurile de demult
Cand te purtam pe bratul Meu
Chiar in furtuni, chiar in tumult
Erai mereu sub scutul Meu.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum alergai atunci la Mine
Cand tu-Mi cantai cu drag mereu
Si toti cei dragi loveau in tine
Ne-ntelegandu-ti dorul Tau.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum te purtam prin biruinte
Cel rau te ataca din greu
Cu-atat de grele suferinte
Vrand sa te ia din bratul Meu

Cand tu plangeai tarziu in noapte
Eu, fiul Meu, plangeam cu tine
Din ruga-ti-auzeam doar soapte
Iar uneori numai suspine
Dar Eu le-am numarat pe toate

N-a fost vreo rugaciune sa n-ascult
N-a fost vreo clipa sa nu fiu cu tine
N-a fost un greu s-apese prea mult
N-a fost durere sa n-o simt cu tine
Si n-a fost plans sa nu-l aud de sus

O, fiul Meu, anii au trecut
Si te-ai racit, te-ai departat
Uitand de ce iubeai mai mult
Uitand de Cel ce te.ajutat
Uitand de tot ce ti-am facut

Astazi…e zi de indurare
Eu te astept si-acum cu-acelasi dor
In dragostea-Mi nu-i umbra de schimbare
Eu sunt acelasi Dumnezeu indurator
Si inca pot, si vreau sa-ti dau iertare.

Muresan Ana

Reclame

O limită în încercare

Dumnezeu e în control

“Te-am întristat, dar nu te voi mai întrista.” (Naum 1.12)

Este o limită la încercare. Dumnezeu ne dă încercarea şi El ne-o ia. Poate că suspinaţi, zidind: “Când va veni sfârşitul?” Amintiţi-vă că necazurile voastre vor lua sfârşit o dată cu această viaţa pământească, dar sigur şi pentru totdeauna. Să vă amintiţi deci sa primiţi cu răbdare voia Domnului.

Tatăl nostru ceresc îşi va opri nuiaua, când ţinta Lui va fi pe deplin împlinită. Când El va fi înfrânt nebunia noastră, nu vom mai primi lovituri. Sau dacă necazul va fi trimis pentru încercarea noastră, aşa încât supunerea noastră să-L poată slăvi pe Dumnezeu, el se va sfârşi de îndată ce el va fi slăvit prin mărturisirea noastră. Deci să nu mai dorim ca încercarea noastră să înceteze, înainte ca El să fi fost cinstit pe deplin şi să-şi fi cules roadele. Poate că chiar azi va fi pace. Cine…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult

Iniţiativa cu privire la munca de rând

Scoală-te, luminează.

Isaia 40:1

Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.

Munca de rând este una dintre cele mai ascuţite pietre de încercare ale unui caracter. Ea este foarte departe de ceea ce noi considerăm a fi munca ideală – lucruri cu totul umile, murdare; când venim în contact cu ele, aflăm imediat dacă suntem sau nu cu adevărat spirituali. Citeşte Ioan 13. In acest capitol Îl vedem pe Dumnezeul întrupat făcând cea mai neplăcută muncă de rând – aceea de a spăla picioarele pescarilor. Apoi, El le spune „Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”.

Este nevoie de inspiraţia lui Dumnezeu pentru a face ca o muncă de rând să strălucească de lumina lui Dumnezeu aflată asupra ei. Unii oameni fac un lucru anume într-un mod care sfinţeşte lucrul respectiv pentru totdeauna. Poate că este lucrul cel mai comun, dar după ce îl vedem făcut de ei, el devine diferit. Când Domnul face un lucru prin noi, El întotdeauna îl transformă. Domnul nostru a luat asupra Lui carnea noastră umană şi a transformat-o, iar acum ea este, în cazul fiecărui sfânt, templul Duhului Sfânt.

Oswald Chambers