În miez de iarnă, primăvara

În miez de iarnă, primăvara
Vrea să mă-mpace cu alin,
Strecoară-n vene gând senin,
Dar vine seara.
Iar drumul meu spre asfințit
E scurt și cere isprăvit-
Mai e puțin.

Adeseori, pe înserat,
Aud o șoaptă: „Nu te teme!”
Apoi, Stăpânul peste vreme
Și peste tot ce a creat
Îmi spune „Totu-i bine, vezi?”
Și mă-nconjoară cu grămezi
De crizanteme.

În miez de iarnă, primăvara
Trimite calde melodii;
Eu mă mai sprijin de copii,
Să-mi port povara.
N-o să mai văd salcâm cu flori,
Dar voi vedea ai zilei zori
În veșnicii.

Îmi știe suferința mersul
Și-atunci când gem, nu cad înfrânt,
Că doar m-așteaptă ca să-i cânt
Tot universul.
Nu-mi spuneți mie c-am să mor,
Eu sunt rob sfânt și călător
Spre Cel Preasfânt!

Și-mi sunt alături, pe vecie,
Făcându-mi semne din eter,
Un nor de martori, ce nu pier:
Voi fi cu Iov, Enoh, Ilie,
Cu Moise, Avraam, cu Sara-
Că-n miez de iarnă, primăvara
M-așteaptă-n cer.

Carmina Iri Voicu

Ascultarea aduce binecuvântare

Dumnezeu e în control

“Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine pe vecie, făcând ce este bine şi ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 12.28)

Deşi mântuirea nu se capătă prin împlinirea legii, totuşi binecuvântările făgăduite sunt date credinciosului slujitor al lui Dumnezeu, care asculta. Blestemele au luat sfârşit, când El a fost făcut blestem pentru noi, dar nici o binecuvântare n-a fost retrasă.

Trebuie sa căutam voia lui Dumnezeu, luând seama nu numai la unele părţi ale Cuvântului Sau, ci la toate. Nu avem de ales între Cuvintele Sale, ci să păstrăm tot ce este scris. Aceasta e calea binecuvântării pentru Tatăl ca şi pentru copiii Săi. Binecuvântarea Domnului este peste aleşii Săi până la al treilea şi al patrulea neam. Dacă ei merg drept înaintea Lui, El va face pe toţi oamenii să ştie că…

Vezi articolul original 64 de cuvinte mai mult

Este aproape incredibil că cineva ar putea să fie atât de ignorant!

„Cine esti Tu, Doamne?”Fapte 26:15

„Domnul mi-a vorbit cu mână puternică” Nu există nici o scăpare când vorbeşte Domnul nostru, căci El întotdeauna ne face captivă înţelegerea noastră. Ţi-a vorbit Dumnezeu în mod direct? Dacă da, nu poţi confunda stăruinţa cu care El ţi-a vorbit în limbajul pe care-l cunoşti cel mai bine, nu prin cuvinte, ci prin împrejurări. Dumnezeu trebuie să distrugă puternica încredere pe care o avem în propriile noastre convingeri.

„Ştiu că aceasta trebuie să fac” – şi, deodată, vocea lui Dumnezeu ne vorbeşte într-un fel care ne copleşeşte prin revelarea adâncimii ignoranţei noastre. Tocmai prin felul în care hotărâm să-L slujim arătăm că nu îl cunoaştem. Îi slujim lui Isus într-un duh care nu este al Lui, îl rănim prin felul cum pledăm pentru El, cum apărăm drepturile Lui în duhul diavolului. Cuvintele noastre sună bine, dar duhul nostru este cel al unui duşman. „El i-a certat şi le-a zis: «Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi».

” Duhul Domnului nostru într-un ucenic al Lui este descris în 1 Corinteni 13.L-am prigonit pe Isus prin hotărârea zeloasă de a-L sluji în modul meu personal? Dacă simt că mi-am făcut datoria, dar, făcând-o, L-am rănit pe El, pot să fiu sigur că aceea n-a fost datoria mea, deoarece ea nu a cultivat un duh umil şi liniştit, ci duhul satisfacţiei proprii. Noi ne imaginăm că orice lucru neplăcut este datoria noastră! Aceasta nu seamănă cu Duhul Domnului nostru care spune „îmi place să fac voia Ta. Dumnezeule”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

VIDEO + transcriere integrală: Mike Pence, primul vicepreședinte SUA la Marșul pentru viață de la Washington: „Viața câștigă din nou în America”

agnus dei - english + romanian blog

mike-pence-marsul-pentru-viata

În 27 ianuarie 2017, Mike Pence a participat în familie la Marșul pentru viață de la Washington, DC, alături de soție, Karen Pence, și fiica lor mai mare, Charlotte Pence (foto). Prezența acestora a fost elocventă pentru faptul că atitudinea pro-viață se transmite de la o generație la alta și că a fi pro-viață înseamnă a fi pro-femeie și pro-familie. La fel de simbolic a fost faptul că înaintea discursului vicepreședintelui a avut loc o scurtă alocuțiune a soției sale, Karen Pence, a Doua Doamnă a Americii.

Din discursul pe care vicepreședintele Pence l-a susținut la Marșul pentru viață reiese că acesta se identifică total cu mișcarea pentru viață. Redăm transcrierea integrală:

„Mulțumesc, Karen și Charlotte, și vă mulțumesc tuturor din partea Președintelui Donald Trump, din partea soției mele, Karen, și a fiicei mele, Charlotte.

Vreau să vă spun bun venit tuturor la Washington DC la cea de a 44-a ediție…

Vezi articolul original 579 de cuvinte mai mult

Issak Savage – Liceanul din Carolina de Sud care s-a rugat, sfidând regulile seculare din școlile americane

agnus dei - english + romanian blog

liceanul-din-carolina-de-sud-issak-savage

TRAD. AGNUS DEI  – SURSA – http://eagnews.org/video-high-schoolers-impromptu-prayer-brings-solace-to-students-mourning-classmates-unexpected-death/

In școlile publice americane este interzis ca elevii să se roage, dar acest tînăr elev a sfidat regulile seculare și s-a rugat lui Dumnezeu, la școala în fața elevilor prezenți. Acest video a devenit viral, primind multe aprecieri de bine și  mulțumiri pentru un astfel de student plin de curaj.

Un elev de liceu din Lexington, Carolina de Sud, s-a rugat la școală dupa ce un coleg din clasa 10-a de liceu, a murit. Mulți elevi s-au adunat ca să jelească moartea colegului lor, iar studentul Issak Savage s-a urcat pe un scaun și după ce a vorbit despre realizările colegului lui de clasă, s-a rugat  ca Dumnezeu să dea pace în inimile familiei și tuturor celor prezenți și prin purtarea lor să arate dragoste în comunitățile din care fac parte. Minunat!

Rugăciunea lui Issak:

,,Tată Ceresc, Doamne, eu vreau doar să-ți mulțumesc foarte mult pentru ziua de azi. Doamne, eu vreau doar să-ți mulțumesc pentru revărsarea…

Vezi articolul original 253 de cuvinte mai mult